Femeia, bărbatul şi terorile inocente

„Domnişoara Stahl vorbeşte cu o oarecare cruzime despre bărbaţi. O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, chiar în formele cele mai imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă, pe care nu le iartă, sunt mici semne de meschinărie, pe care le identifică; sunt inocente sau grave terori, pe care le suportă doar pentru plăcerea de a le observa„

(Mihail Sebastian, în ziarul Rampa, 1933)

Henriette Yvonne Stahl (1 septembrie 1900 – 25 mai 1984) a fost o scriitoare și traducătoare ce debuta în literatură cu poeme în proză, publicate în revista „Flacăra”, în 1931. În acelaşi an îl cunoaşte pe scriitorul Ion Vinea, alături de care îşi va petrece 14 ani din viaţă, până când îl va cunoaşte pe romancierul Petru Dumitriu, care era cu 24 de ani mai tânăr decât ea, dar cu care va forma cuplu timp de 10 ani. Cu un an înainte de încheierea oficială a relaţiei are loc o întâmplare destul de interesantă – cei doi decid să se căsătorească, doar ca să divorţeze aproape imediat. După acest episod, ei s-au văzut în continuare destul de des, doar pentru a sta de vorbă. La opt luni după fuga din ţară a lui Petru Dumitriu, Henriette Yvonne Stahl a fost arestată şi interogată. Pentru că recunoscuse că ştia de programata fugă, a fost ameninţată cu acuzaţia de înaltă trădare de ţară. Inteligentă, calmă şi puternică, a explicat că a preferat pentru ţară şi pentru conştiinţa ei un transfug, nu un sinucigaş, întrucât avea convingerea că, dacă fostul ei soţ nu ar fi reuşit să fugă, s-ar fi sinucis.

Unele dintre romanele ei, tipărite între cele două războaie mondiale, vor fi primite elogios de Garabet Ibrăileanu și de Mihail Sadoveanu, mai ales că debutul cu romanul „Voica” se va produce în paginile „Vieții Românești” (1924). Participă cu acest roman la concursul de debut în proză al ziarului „Dimineața”, și deși nu îl câștigă, va intra în atenția câtorva mari critici sau scriitori din epocă. Romanul, care va fi retipărit după 1944, și apoi, în a treia ediție, abia în 1972, conține o imagine neidealizată a existenței rurale, prezentând faptele în stil naturalist, dar și justificându-le. Romanul „Voica” obține Premiul Societății Scriitorilor Români, în același an.

A scris și literatură în limba franceză, iar o parte dintre romanele ei au fost publicate în Franța, în traducere proprie.

(imagine cover de pe catchy.ro)

*sursa: jurnalul.ro şi wikipedia