Unii cunoscuți mă întreabă de ce este nevoie de aceste comentarii. „Nu s-a scris destul despre Eminescu? Credeți că o să găsiți interpretări mai originale ale poeziilor lui decât cele care s-au adunat de-a lungul timpului?”
Doamne ferește, numai originale n-aș vrea să fie interpretările mele! Dorința de originalitate i-a făcut pe mulți exegeți să se… îndepărteze de textul eminescian. Este ca și cum, la un concurs de tir, după ce primii participanți au nimerit ținta, următorii ar trage intenționat în afara ei, fiecare tot mai departe, ca să nu-i imite pe cei dintâi! S-a ajuns la aberații, la considerații critice cu totul străine de poeziile lui Eminescu. S-a ajuns la o filosofare grandilocventă pe tema eminescianismului
Inițiativa mea critică s-ar putea numi „întoarcerea la text”. Să citim încă o dată, cu atenție, poeziile lui Eminescu și să încercăm să înțelegem prin ce anume ne farmecă. (Alex. Ștefănescu)
Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, ora 15, la Târgul de Carte Gaudeamus, în Sala Cupola are loc lansarea a două volume publicate de Alex. Ștefănescu la Editura Allfa: Eminescu, poem cu poem. Luceafărul și Eminescu, poem cu poem. Călin (file din poveste). Este debutul unei colecții, care va cuprinde comentarii critice − semnate de Alex. Ștefănescu − asupra tuturor poemelor antume ale lui Eminescu.
Despre cărți va vorbi cunoscuta realizatoare de emisiuni culturale radiofonice Teodora Stanciu. Marea actriță Daniela Nane va recita versuri de Eminescu.