Ramona MüllerRamona Müller
30.05.2018

Exercițiu spiritual de demnitate

„Eu am această credință, că n-am luptat degeaba și când am pornit lupta mea împotriva acestei distrugeri a oamenilor în comunism, mi-am zis așa: dacă cinci oameni o să-i aduc să gândească corect, este un lucru câștigat. Pentru că binele, gândirea corectă este minoritară în lumea noastră. Nu gândește majoritatea bine.” afirma Doina Cornea (30.05.1929 – 4.05. 2018), cunoscută opozantă a regimului comunist din anii ’80.

Pentru a cunoaște istoria și evenimentele istorice ale acestei țări este necesar să ne apreciem valorile umane cu care suntem sau am fost contemporani. Pentru cea care a fost simbolul luptei împotriva comunismului, identitatea națională a reprezentat coloana ei vertebrală. Doina Cornea, asumându-și riscuri inimaginabile, a militat pentru aflarea adevărului violent ale acelor vremuri, difuzând între anii 1982-1989, la postul de radio Europa Liberă, texte cu caracter anticomunist.

Provenind dintr-o familie greco-catolică, participă la slujbele clandestine, iar după absolvirea facultății refuză să se înscrie în UTM (Uniunea Tineretului Comunist). În 1975 este pusă să semneze un jurământ public la adresa lui Nicolae Ceaușescu. Refuză, împreună cu portarul facultății, să își pună semnătura pe adeziune. Portarul este dat afară, iar în 1984 Doina Cornea este exclusă la cererea partidului de la Facultatea de Filologie din Cluj Napoca, unde era asistentă.

Doina Cornea a sprijinit revolta muncitorească de la Brașov din anul 1987. Securiști deghizați în muncitori erau trimiși să o scuipe pe stradă pentru a-i slăbi rezistența. Vecinii erau indignați pentru problemele pe care i le creau, iar vânzătoarele de la alimentară refuzau să-i dea pâine. Rezistă măsurilor drastice ale regimului îndreptate asupra ei, dar suportă cu greu izolarea prietenilor care renunță să mai vorbească cu ea.

Pe 21 decembrie 1989 securistul și milițianul care o supravegheau permanent fug din fața celor 50 de manifestanți care veniseră la ea acasă. Alături de alți protestatari, iese pe străzile orașului dând dovadă de același spirit autentic pentru afirmarea democrației. Realizează în timp util tiparele manipulării feseniste și va demisiona din această structură (FSN).

În 1991 este primită în audiență de Regele Baudoin al Belgiei. În fața icoanei, regele și Doina Cornea se roagă pentru în genunchi pentru poporul român și pentru Regele Mihai. Un gest emoționant care spune multe despre oameni care au conservat demnitatea umană pentru deschiderea spre lume a României. Poate despre acești oameni-eroi ar trebui predat în școli lecții cu dimensiuni morale edificatoare. Împotriva comunismului, Doina Cornea, un om ce și-a păstrat integritatea, a așezat individul și libertatea în toate formele ei de manifestare,

„În ultimul timp, cred că și dacă m-ar fi omorât tot n-aș fi plecat pentru că te întărești făcând zi de zi un mic exercițiu spiritual de demnitate (…).”