Odilia RoşianuOdilia Roşianu
08.04.2016

„Eu nu am nimic cu rromii!”

În 1975, cu un scenariu inspirat dintr-o serie de nuvele ale lui Maxim Gorki, apărea filmul „Șatra” a cărui regie era semnată de Emil Loteanu. Frumoasa Svetlana Toma, dragostea pasională dintre țiganca Rada și hoțul de cai Zobar, dar, mai ales, muzica ce însoțea drumurile șatrei ne-au vrăjit și ne-au aprins toate simțurile. Și cam asta a rămas imaginea idilică (singura) pe care dorim s-o avem despre cei cu atât de multe nume, în toate limbile, mai exact despre rromi.

Azi este Ziua Internațională a Rromilor, inițiată în 1971, cu ocazia Congresului Internațional al Rromilor desfășurat la Londra, pentru a atrage atenția societăților din întreaga lume asupra problemelor cu care se confruntă această minoritate. Nu în ultimul rând, 8 aprilie a devenit și ziua închinată memoriei romilor omorâți de nazişti (și nu numai) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

De-a lungul deceniilor, rromilor li s-au recunoscut imnul internațional („Gelem, gelem” / „Am umblat, am umblat”), steagul internațional, precum și alfabetul internațional standardizat.

4534-291806-89steagulrromilor

Steagul internațional al rromilor

În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1000 de ani de atestare a rromilor în Europa. Cu acest prilej unic, în numeroase ţări de pe toate continentele s-a desfăşurat Ceremonia Râului. Lumânări aprinse şi flori au fost aruncate pe ape, în memoria strămoşilor rromi care şi-au început, acum un mileniu, drumul către Europa, apoi către cele două Americi şi mai departe.

Însuşi Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în semn de solidaritate cu etnia rromilor, a ţinut să participe, pe 8 aprilie 2003, la ceremonia aprinderii lumânărilor, la Catedrala Centrală din Dharamsala şi să înalțe rugăciuni pentru pacea şi unitatea rromilor de pretutindeni.

Puțin dintre noi mergem mai departe de ideea de „toleranță” care este, de fapt, jignitoare, indiferent din ce unghi e privită. Nu, nu de „toleranță” e nevoie pentru cea mai mare minoritate a țării noastre, nu de a-i „accepta” de la nivelul unei superiorități rasiale. Ci de înțelegere, de aprofundare, de asumare, de fapt, a unei istorii comune. Poate n-ar fi rău să reînvățăm istoria și rromii să fie (ca în realitate) incluși în ea. Să știm în ce a constat robia, stigmatizarea, marginalizarea lor cu bună-știință. Să ne amintim că, în epoca lui Ceaușescu, la recensământul făcut în rândurile elevilor, profesorii nu aveau voie să treacă etnia acestora, ci doar un mic „ț”, în creion, la marginea rândului. Și atunci, poate, ne vom apropia mai mult de civilizație. Nu numai noi, românii, ci europenii, în general.

Să nu spunem cu așa-zisă admirație și sinceră mirare „Vai, ia uite ce inteligent e țiganul ăsta!” ca și cum ar fi o contrazicere a naturii lor. Și să nu afirmăm cu condescendență „Eu nu am nimic cu rromii!”. Deoarece chiar în interiorul acestor afirmații stă rasismul, acel rasism mascat de „political correctness” care, se știe, poate ascunde mult mai multe rele decât xenofobia în sine.

Să gândim. Să nu ne lăsăm influențați de prejudecăți ieftine și, din păcate, milenare.

Și, firește, să le spunem „La mulți și buni ani!”

Gelem, gelem (în limba rromă)

1. Gelem, gelem lungone dromença,

Maladilem baxtale rromença.

A, rroma!len, kotar tumen aven

E caxrença, bokhale ćhavença?

2. Sasas vi man bari famìlia,

Mudardăs la i kali legìa.

Sarren ćhindăs vi rromen vi rromněn,

Maśkar lenθe vi tikne ćhavorren.
3. Putar, Devl!a, te kale udara

Te śaj dikhav murri familia.

Palem ka ʒav lungone dromença,

Ta ka phirav baxtale rromença.

4. Opre rroma, isi vaxt akana,

Ajde mança sa lumăqe rroma!

O kalo muj thaj e kale jakha

Kamava len sar e kala drakha.

 

***

Am umblat, am umblat (în limba română)

Am umblat, am umblat pe drumurile lungi,
Am întâlnit și rromi fericiți.
A, romilor, de unde veniți
Cu corturile și cu copiii înfometați?

Am avut și eu o familie mare,
Mi-a ucis-o Legiunea Neagră,
Pe toți i-a ucis, pe bărbați și pe femei,
Între ei și pe copilași.

Deschide-ți, Doamne, porțile cele negre
Să-mi pot vedea familia
Iarăși să merg pe drumurile lungi,
Să întâlnesc romi fericiți.

Sus, rromilor, este timpul vostru,
Haideți cu mine, rromi din întreaga lume!
Gura cea neagră și ochii cei negri,
Îi voi iubi precum strugurii cei negri.

Imagini de pe adevarul.ro

Cover: Svetlana Toma în filmul „Șatra”.