Literatura de azi
Compozitor de frunte al operei Bel Canto, Gaetano Donizetti (29 noiembrie 1797– 8 aprilie 1848) nu a fost cel mai norocos om din lume; născut la periferie, în condiţii de sărăcie cruntă, fără ca vreun cunoscut să-i poată împărtăşi sau măcar încuraja pasiunea pentru muzică, istoria sa este cea a unui om care şi-a urmat visul obsesiv. Succesul fulminant sosit brusc în viaţa lui s-a transformat în tragedie, în ultimii ani de viaţă ai compozitorului acesta petrecându-şi finalul vieţii măcinat de grave probleme de sănătate.
Viaţa compozitorului l-a inspirat chiar şi pe scriitorul Nicolae Filimon (cel care ne lăsa în literatură volumul „Ciocoii vechi şi noi”) să adune gândurile sale cu privire la viaţa şi opera lui Donizetti, în „Schiță din viața și scrierile celebrului maestru Donizetti”, din care prezentăm şi noi un fragment:
“Celebrul maestru Donizetti se născu în orașul Bergama din Italia. Părintele său, trăind din puținul venit a unui post civil ce ocupa, nu putu a se determina la felul educațiunei ce urma sa dea fiului său. Tocmai pe atunci se formase în Bergama o școală de muzică prin stăruirea și după proiectul maestrului Simon Mayr, ale căruia opere făceau deliciul tutulor teatrelor peninsulei.
Junele Donizetti intră în acea școală și profită atît de bine de lecțiunile ce priimi, ca în anul 1809, la un esamen ținut la finitul anului școlar, susținu cu cea mai posibilă bravură partea de contralto din opera Alcide al Bivio, scrisă într-adins pentru acea solemnitate.
Săvîrșind studiile elementare ale muzicei vocale, începu a lua lecțiuni de clavir de la Antonio Gonselis, iar după aceasta se dete cu o mare stăruință la studiul compozițiunii și în trei ani trecu cursul complect, sub direcțiunea lui Stanislau Matei, cel mai faimos maestru de compozițiune dupe acei timpi și preceptor al celebrului Rossini. Înainte de a începe cariera de scriitor, în escesul unei desperări, Donizetti intră în serviciul militar, dar mai în urmă îi păru rău că dedese ascultare unei emoțiuni momentane, însă eroarea era mare și nereparabilă.
Disciplina militară, deși riguroasă, nu-l putu opri de a scrie prima sa operă, Enrico di Burgonia, și de a o reprezenta la 1818 pe Teatrul Fenice din Veneția. Dupe dînsa scrise opera Il Falegname di Livonia și Le Nozze in villa, amîndouă comice; iar opera semi-serie Zoraide di Granata, reprezintată în carnavalul de la 1822 pe Teatrul Argentina din Roma, îi procură liberarea sa din serviciul militar.
Această compozițiune muzicală, reprezentîndu-se pe toate teatrele Italiei, mări atît de mult fama lui Donizetti, că începură a-i veni din toate părțile peninsulei invitări ca să compuie opere noi. Scrise mai multe opere serii și comice, care se reprezintară pe teatrele Italiii cu un succes variabil.
La 1827, celebrul Rossini, părăsind Italia, lăsă lui Donizetti sceptrul compozițiunei. Barbaia, faimosul impresariu al teatrelor din Neapole, angajă pe Donizetti ca să compuie pentru teatrele de subt direcțiunea sa, pe o plată mediocră — dar mai toate operile compuse pentru acele teatre nu sunt decît niște mediocrități în comparație cu scrierile sale posterioare și fură aspru criticate de jurnalele Italiii.
Arătarea lui Bellini pe scena lumii muzicale influință mult asupra lui Donizetti. Operile Il Pirata și La Straniera, scrise de cel dintîi, și brilantul succes, ce avură ele pe scena Teatrului de la Scala din Milan făcură pe Donizetti a se gîndi mult, iar în cele din urmă se determină ca să-și modifice stilul și să-și creeze un altul nou între Bellini și Rossini.
Puțin după aceasta scrise pentru Milan opera Anna Bolena, prin care dete o probă de puterea cea mare a geniului său și a profundității studiilor sale. Opera aceasta fanatiză Italia prin originalitatea melodiii și a încîntătoarelor concepțiuni armonice. Într-un moment de o fericită inspirațiune, el scrise pentru teatrul Conobiana din Milano Elisir d’amore, capul d-operă al său în generile comic și compozițiune ce de la prima pînă la ultima notă nu e decît un buchet compus din ce are muzica mai frumos în sine și pe care Europa întreagă n-a-ncetat și nu va înceta de a o aplauda.
La 1833 compuse opera Parisina pentru teatrul de la Florența, Il furioso și Torquato Tasso pentru Roma. Cea dintîi însă fu stimată de toți ca cea mai perfectă din compozițiunile sale scrise pînă atunci.”
Imagine de pe 52composer.com
