Literatura de azi 
Ceasornicul
Ei în ochii mei trăiesc,
ei în ochii mei iubesc,
ei în ochii mei gândesc,
ochii mei și-i amintesc.
Trece Nimeni visător,
blond și înmărmuritor,
printr-un veșnic șir de numeri
la același numitor.
Cel ce nu e a venit,
cel ce e s-a risipit,
Lângă tâmpla mea începe
plus și minus infinit.
Trupul și-l voia înfrânt
ora matură căzând
sclavă cercului de zgomot
ce-l înscriu monologând.
Fața mea-i oglindă rea,
îi dizolvă chipu-n ea,
i-a topit obrazul palid
chipul care-i răspundea.
Trece Nimeni visător
pur și înmărmuritor
printr-un veșnic șir de numeri
la același numitor.
Cel ce nu e a venit,
cel ce e s-a risipit,
eu însămânțez în lucruri
sufletul lui Heraclit.
***
Descântec
Ieşi omul negru
din negru bordei,
luă secure neagră
cu negru temei.
Merse la pădure
tăie negru lemn,
neagra lui secure
are-un negru semn
Făcu un plug negru
cu negru brăzdar,
din copacul negru
negre păsări sar
Luă jugul negru
îl pune pe boi,
boii înnegriră
de tot amândoi
Trase brazdă neagră
în pământul greu,
lumea era neagră
şi-nnegrea mereu
Brazda el o-ntoarse
şi negrul se sparse
O femeie albă
atunci se sculă
şi pletele albe
şi le pieptănă
Luă o vadră albă
şi la puţ porni
mâna era albă
apa înălbi
Şi din apa albă
luă şi bău,
faţa ei cea albă
şi mai albă fu
Pe poteca albă
cum venea-înapoi
cântau vrăbii albe
într-o albă Joi
Joia înflori
şi albul vorbi
Vineri la Sumedru
la-înnoptatul slab,
albul trecea negru,
negrul trecea alb
***
Dialog la mal
Iată, îţi dau un cuvânt
şi cu el îţi dau lumea
şi nu-ţi cer nimic
numai
să ţii minte Cuvântul.
Atât.
Îţi dau înţelepciunea
de a regăsi tot ce vei pierde;
tu dă-mi numai râsul
tău
pentru totdeauna
Ca şi cum zilele
ar începe deodată să zboare
ca şi cum
stolul
ar fi tot mai sus
Îţi dau aripi
să te iei după ele
tu dă-mi numai ultima ta
lacrimă.
Atât
Acum gata.
Am ajuns la ultima treaptă.
Îţi dau noaptea lumii.
Tu dă-mi numai oboseala ta
mare.
Atât.
Îţi dau flacără
tu dă-mi numai ultima ta
bătaie de inimă
Îţi dau înapoi lumea
pe care ai pierdut-o.
Tu
spune-mi numai
Cuvântul
încredinţat ţie
Cuvântul. Atât.
***
Poet, eseist și tălmăcitor modern, Cezar Baltag (26 iulie 1939 – 26 mai 1997) a fost un valoros reprezentant al generației resurecției lirismului, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu ș.a. După absolvirea cursurilor liceale, în 1955, la Pitești, urmează – între anii 1955 și 1960 – cursurile Facultății de Filologie de la Universitatea din București. A ocupat postul de redactor la Gazeta literară (între anii 1960 și 1968), de redactor-șef adjunct la Luceafărul (din 1968 și până în 1974), iar apoi tot de redactor la Viața românească.*
