Camelia RadulianCamelia Radulian
13.09.2016

Dureri, neliniști, frământări

„E vrednic de milă să ai atâta putere încât toate să-ţi cedeze”, spunea el.

Ar fi putut să aibă această putere, pentru că mintea, firea şi erudiția lui erau sclipitoare. Dar a cultivat moderaţia în toate şi a rămas doar un nume imens în cultura lumii.

Michel Eyquem de Montaigne-Delecroix (28 februarie 1533 – 13 septembrie 1592), remarcabil filosof, om politic şi jurist, este cel mai important scriitor francez al secolului al XVI-lea, lui datorându-i-se nu numai introducerea eseului ca specie literară, ci şi tehnica introspecţiei, eleganţa şi precizia punctării.

Născut într-o familie deosebit de înstărită, micul Michel cunoaşte de timpuriu constrângerile, dar şi răsfăţul oferite de o situaţie financiară privilegiată. Tatăl său, militar de carieră, mai apoi primar de Bordeaux, insistă asupra unei educaţii riguroase, stricte şi metodice, sub îndrumarea directă a celor mai renumiţi umanişti ai vremii, după modelul progresist preluat din Italia de pe vremea când activa acolo ca soldat romano-catolic.

cubierta_Montaigne y la bola del mundo_18mm_230513.indd

(sursa foto: wp.production.patheos.com)

Poate că educaţia programată cu exactitatea unui ceasornic, pas cu pas, aproape sufocantă, dar şi filtrele lucide prin care a strecurat tatăl său întregul lui potenţial intelectual ieşit din comun au fost retortele în care s-a edificat personalitatea extrem de specială a lui Montaigne: ludică, pe de o parte, dar introspectivă şi profund filosofică, pe de altă parte.

Considerând că adevărata educaţie se face numai prin contactul direct al copilului cu valoarea, micul Michel nu a fost lăsat să locuiască în somptuosul castel al tatălui său până la vârsta de 3 ani, ci trimis într-o familie de ţărani nevoiaşi, pentru a înţelege gustul nefericirii şi al lipsurilor, iar latina cea îmbibată de pilde, de oameni iluştri şi de filosofi profunzi a fost prima lui limbă până la vârstă de 6 ani, nicidecum franceza.

Crescând într-un mediu profund erudit şi preocupat de fineţea observaţiei, Montaigne devine el însuşi un fin analist al vieţii şi al adâncurilor sufleteşti, întreaga sa operă fiind străbătută de meditaţii asupra omului, ca fiinţă a Universului, guvernată de principiul stăpânirii de sine, auto-depăşirii, moderaţiei şi căutării sensurilor înalte.

Până la el, nimeni nu s-a aplecat asupra abisurilor sufleteşti cu atâta implicare personală, trecând fiecare măcinare prin tulburarea propriului adânc. Nota foarte personală, preponderent sceptică, dublată uneori de accente epicureice și stoice pe care a dat-o vieții, dar și profunzimea dată analizei durerilor, neliniştilor şi frământărilor celor mulţi în eseurile sale au făcut ca acestea să fie considerate cea mai importantă creaţie a umanismului târziu în Franţa, precum şi prima operă filosofică importantă în limba franceză.

Pentru a putea aşterne în linişte toate acumulările emoţionale şi toate observaţiile asupra omului şi vieţii, se retrage din viaţa publică în 1571, la 38 de ani, în turnul imensului său castel, înconjurându-se de cărţi şi de singurătatea binefăcătoare. Începe să-şi scrie, într-o izolare care a durat 10 ani, opera nemuritoare, celebrele „Essais”, o colecţie impresionantă de „Încercări” literare şi filosofice, conţinând unele dintre cele mai influente eseuri din istoria literaturii occidentale, cele care au inspirat o serie de mari scriitori sau filosofi ai lumii, precum William Shakespeare, Ralph Waldo Emerson, Jean-Jaques Rousseau şi Friedrich Nietzsche, dar şi cele care chiar și astăzi sunt considerate a fi minunat de contemporane.

(sursa foto cover: citesteasta.ro)