Dunărea albastră

A inspirat poeţi şi compozitori, pictori şi povestitori, se plimbă prin zece ţări europene şi ajunge la noi, la Marea Neagră, să-şi verse aici poveştile la care a fost martoră şi pe care le-a adunat de-a lungul cursului.

„Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Şi de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.”

(Mihai Eminescu)

Apele Dunării l-au inspirat şi pe compozitorul austriac Johann Strauss (fiul) să compună, în 1866, un vals intitlulat „La frumoasa Dunăre albastră” (titlu original, în germană, An der schönen blauen Donau), vals ce avea să fie interpretat în premieră la data de 13 februarie 1867 într-un concert al Coralei de Bărbați dinViena.

După compunerea muzicii a fost creat un text de către Joseph Weyl, poetul Coralei, dar Strauss a mai adăugat apoi muzică, iar Weyl a trebuit să modifice unele cuvinte. Pentru Târgul Mondial din Paris din același an, Strauss a realizat o versiune strict instrumentală, formă în care a obținut succesul maxim, iar aceasta este cea mai frecvent interpretată astăzi.

Piesa a devenit rapid un simbol al Austriei, fiind inclusă, în mod tradiţional, în toate bisurile din Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Când strănepoata lui Strauss, Alice von Meyszner-Strauss, i-a cerut compozitorului Johannes Brahms să-i dea un autograf pe evantai, acesta a scris primele note din Dunărea albastră, adăugând cuvintele Leider nicht von Johannes Brahms („din păcate, nu de Johannes Brahms”).

„România este ca Dunărea cea lată, mare şi adâncă, în care se cotropesc apele deosebite din a dreapta şi din a stânga; cu cât mai multe pâraie, pe atâta şi Dunărea creşte; valurile străine s-au cotropit în Românie, nici un val nu ne-a putut îneca… de multe ori un val ameninţător de pieire ne-a întărit, de multe ori acel val ne-a împins spre o propăşire…”

(Alecu Russo)

Imagine de pe stiri.tvr.ro