Dragostea ca o furtună

Vrei să vezi fericirea în dragoste? N-o vei afla. Fericirea se află în linişte, în prietenie. Dragostea este o furtună, o luptă.

O pereche de cizme, una de pantaloni, o tunică și o șapcă speriau Parisul într-o zi de 4 ianuarie 1831, atunci când George Sand – născută Amandine Lucie Aurore Dupin (1 iulie 1804- 8 iunie 1876) cobora din diligenţa sosită de la Berry, purtând aceste elemente de vestimentaţie şi făcându-i pe parizieni să exclame: Este scandalos!

Decisă să înfrunte prejudecăţile societăţii în care trăia ea şi-a făcut debutul pe scena pariziană îmbrăcată în veşminte bărbăteşti. După ce îşi petrece primii 13 ani din viaţă pe câmpiile aflate în jurul moșiei bunicii paterne, din Nohant, provincia Berry, la 15 ani este trimisă la o mânăstire pariziană, pentru a-și completa educația. Se întoarce, împotriva dorinței sale, la Nohant, chemată de bunica ei, care nu își dorea ca Aurore să se transforme într-o devotată. Revenind pe plaiurile copilăriei, ea face plimbări lungi și ia lecții de vânătoare de la Deschartres, primarul regiunii și un apropiat al bunicii sale. Tot de la el învață să adopte o ținută lejeră atunci când călărește, obișnuindu-se astfel să poarte pantaloni, cămăși si șepci. În același timp, este atrasă de filosofia lui Aristotel, Leibniz ori Locke.

După moartea bunicii sale își exprimă intenția de a se retrage la mânăstire, dar este convinsă de prieteni să renunțe la idee. Aceiași prieteni i-au prezentat și viitorul soț, baronul Casimir Dudevant. Nunta are loc într-o zi de decembrie a anului 1822. În timpul acestui mariaj se nasc Maurice și Solange. Acuzată, pe nedrept, de soţul ei de neimplicare în căsnicie, Aurore decide să se separe de el. Ajunsă la Paris, unde şochează cu apariţia neconvenţională, a locuit într-o mansardă și, pentru a se întreține, lucrează diverse broderii și pictează evantaie și cutii de tutun. Începuturile literare sunt timide și se întâmplă la Figaro, unde se afla sub conducerea editorului publicației, Delatouche. Îl cunoaște și pe Jules Sandeau, un tânăr avocat/jurnalist, care îi devine atât amant cât și inspirație pentru pseudonimul pe care îl va adopta ca autor. Împreună cu Jules va scrie si prima carte, Rose și Blanche, însă aceasta va ieși sub semnătura Jules Sand. Micul succes obținut, împreună cu insistențele lui Delatouche, o determină să se așeze iar la masa de scris. În 1832, Parisul laudă apariția unui roman superb semnat de un oarecare George Sand: Indiana, romanul care expune trăirile autoarei în timpul căsniciei ratate, pentru ca în 1833 să publice Leila, un nou roman în care Aurore vorbește într-o notă ceva mai acidă despre neajunsurile societății în care trăiește și despre legea nedreaptă mariajului.

Are o relație de iubire cu Alfred de Musset, relație care durează puțin mai mult de un an. În ianuarie 1834 cei doi îndrăgostiți ajung in Veneția. Aurore scria în jur de opt ore pe zi, timp în care Alfred se plictisea teribil. Relația lor sfârșește într-o veritabilă comedie cu accente tragice. Aurore pleacă împreună cu o nouă cucerire la Paris, lăsându-l pe Musset în Italia. Se răzgândește repede în ceea ce privește noua iubire și, deși își imploră fostul iubit să o ierte, acesta, aflat pe patul de moarte, nu îi poate ierta infidelitatea și nu o primește la căpătâiul său. În urma acestor întâmplări apar Elle et lui și Jacques, în ultima descriind călătoria în Italia.

În 1836 îl cunoaște pe Chopin, dar vor forma un cuplu stabil, ce va dura 10 ani, abia din 1838. Între ei se dezvoltă o iubire mare, marcată însă de crize de gelozie și multiple decepții, despărțiri și împăcări, ce vor face deliciul bârfelor de salon și vor da naștere multor speculații. Dincolo de toate acestea, este o perioadă prolifică din punct de vedere artistic pentru amândoi. Martorul iubirii lor este pictorul Delacroix, prieten cu îndrăgostiţii. Anul 1846 aduce ruptura definitivă a cuplului și tot în acest an apare și Lucrezia Floriani, roman ce are la bază, se pare, povestea de iubire a celor doi, dar care îl prezintă pe Chopin într-o lumină nefavorabilă. Aurore și Chopin nu se vor mai revedea niciodată. Chopin avea să mai spună, înainte să moară: îmi spusese totuși că nu voi muri decât în brațele ei.

Numeşte, dacă vrei, cu numele de dragoste afecţiunea pe care o avem noi unul pentru celălalt, dar aceasta să fie dragostea care se cunoaşte în lăcaşul îngerilor, acolo unde numai sufletele ard de focul sfintelor dorinţe.

Imagini via Pinterest