Dragoste, culoare a Parisului

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

***

Dragoste – culoare a Parisului

Dragoste, culoare a Parisului
O flacără vag fericită
Răsare-n susul străzii;

O lumină publică
Dăruită-azurului-nalt;

Oricum un foc auriu la geana
De ceţuri a visului;
O flacără destul de fericită.

Dragoste, culoare a Parisului.

***

Era o zi dulceagă…

Era o zi dulceagă
De lehamite de om;
Nici un nour pe cerul
Parisului incolor.

Îmi iscam o disperare
Îi simţea nevoia trupul;
Amărăciunea cărnii
Mi se-aduna în gură.

Aş fi vrut să mă-nvârt
După-o cernită biserică
Pentr-a fi sigur
Că nu mergeam nicăieri.

Dar cântam cu glas jumate
Un soi de cânt fără cuvinte
Vast şi-asemeni unor vele
Parcă de pe mare.

Jules Romains (traducere de Ion Caraion)

[selecție realizată de Odilia Roșianu]

(sursa foto: europafm.ro)