Literatura de azi 
Romancier, dramaturg și arhitect elvețian, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori de limbă germană, Max Frisch (15 mai 1911 – 4 aprilie 1991) a dezvăluit în opera sa criza spirituală a societății contemporane, nesiguranța și lipsa de sens a existenței umane. Cu piese de teatru ca Biedermann şi incendiatorii sau Andorra, precum și cu cele trei mari romane ale sale Eu nu sunt Stiller, Homo faber și Numele meu fie Gantenbein, acesta s-a făcut remarcat publicului larg și s-a impus ca un autor important al literaturii germane.
În centrul creației lui Max Frisch se află adesea conflictul cu sine însuși, multe din problemele abordate fiind tipice omului postmodern: descoperirea și apărarea propriei identități, mai ales în momentul coliziunii cu imaginile înrădăcinate în mentalul colectiv al celor din jur, construirea biografiei proprii, conflictul dintre sexe, precum și investigarea gradului în care limba poate satisface nevoia de comunicare. Responsabilitatea, morala și angajamentul politic sunt de asemenea teme importante ale operei sale, operă profund marcată de fenomenele politice din Europa, contemporane autorului: ascensiunea fascismului și cel de-al Doilea Război Mondial. Publicațiile de după război poartă amprenta ironiei, ținta principală fiind în special țara sa, Elveția, pe care Max Frisch a și părăsit-o cu numeroase ocazii.*
„Mi-e dor de puritate, prietene, de luciditate, de preciziune; mi-e groază de mlaștina stărilor sufletești. De un cerc sau de un triunghi nu m-am rușinat niciodată, niciodată nu mi-au pricinuit dezgust… Ah, Roderigo, sunt plin de dragoste, de venerație, tocmai de aceea îmi pot bate joc. Dincolo de tămâie, acolo unde totul devine limpede și senin și străveziu încep revelațiile; acolo nu sunt nici capricii, Roderigo, așa ca în iubirea omenească; ceea ce e adevărat astăzi, va fi adevărat și fără mine, chiar și atunci când nu voi mai respira, va fi adevărat și fără mine, și fără voi. Numai cel lucid simte ce e sfânt, tot restul e pălăvrăgeală, crede-mă, nimic nu merită să ne mai pierdem timpul.”
(„Don Juan sau Dragostea pentru geometrie”, traducere Veronica Porumbacu)
*sursa: wikipedia
