Literatura de azi 
Debuta cu versuri în suplimentul „Povestea vorbii” al revistei „Ramuri” din Craiova, pe atunci condus de Miron Radu Paraschivescu. Virgil Mazilescu (11 aprilie 1942 – 10 august 1984) a apreciat dintotdeauna calitatea şi nu cantitatea într-o operă, de aceea scrierile rămase în urma lui sunt puţine, dar de o valoare de necontestat. Virgil Mazilescu a fost și un excelent traducător, însă niciodată nu a epatat, deși cunoștea foarte bine limba franceză. A tradus cărți scrise de Jean Amila, Jack Schaefer, Fernand Fournier-Aubry și Willa Cather.
Culmea, pe cât de boem în viață, pe atât de perfecţionist era în poezie. De altfel, uneori, îl și deranja acest corset. Îmi spunea odată, bineînțeles cu o vodcă în față, la Salonul Spaniol, că suferă că nu e în stare să scrie punându-și ficații pe masă. Îl irita uneori, chiar își ura creierul prea constrângător. Îl speria puținătatea cuvintelor lui. Ar fi vrut să scrie ca Saint-John Perse. Ca orice poet adevărat, se credea când geniu, când cabotin, și avea câte ceva din amândouă. De fapt, eu cred că aceste categorii nici nu se exclud. – Nora Iuga
Mâncau la o masă lungă şi bogată
mâncau la o masă lungă şi bogată
aşa după cum este
obiceiul prin părţile noastre răsăritene şi
pot să spun că m-au
întâmpinat cu un tulbure salut
cum să nu mă întâmpine cu un tulbure salut
mâncau
ce să facă
dar mai târziu m-au pierdut pe mare
ce să facă şi ei
visaseră trei zile şi patru nopţi
insule cu neveste frumoase
şi nevestele se ştie sunt ca sufletul
dar mai târziu m-au găsit în burta peştelui
despicau burţile peştilor pe rând căutându-mă
ce să facă şi ei
prietenii
***
Prefaţă
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor
săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură
***
Dormi, dragostea mea
Plânsul în oraş: mâini fricoase îşi schimbă într-ascuns culoarea –
şi încă o noapte Izabela va fi a dreptăţii, a nisipurilor
(respiraţia cavalerului printre cavaleri e cea mai galbenă).
Şi spre dimineaţă la castel – dacă s-ar auzi cântece: o cheie pe buze, oho,
şi pe trădare. Dulce strigăt. Sarea depusă la porţi. Spera să se
joace mai frumos (cavalerul, în depozite mari e sânge).
Tu dormi, dragostea mea. Sunt singur, am inventat poezia şi nu mai am inimă.
Imaginde de pe gzt.ro
