Literatura de aziLiteratura de azi
26.10.2015

Dimitrie Cantemir

Cărturar şi umanist, domn  al Moldovei, în două rânduri, Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723) a lăsat drept moştenire o operă în care se regăsesc cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.  Dintre acestea se evidenţiează Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714-1716), pe vremea când autorul trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea a fost publicată pe 2 martie 1716, este formată din trei părți și conține prima hartă a Moldovei.

„CAPITOLUL AL V LEA

DESPRE LITERELE MOLDOVENILOR

Înainte de soborul bisericesc de la Florenţa, moldovenii foloseau litere latineşti, după pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din cel roman. Dar când mitropolitul moldovean a trecut, la acest sinod – după cum am arătat mai sus – de partea papistaşilor, atunci urmaşul său, cu numele Theoctist – diacon al lui Marcu din Efes, bulgar de neam, ca să stârpească aluatul papistaşilor din biserica moldovenească şi să taie celor tineri prilejul de a citi vicleşugurile papistaşilor – l-a sfătuit pe Alexandru cel Bun să izgonească din ţară nu numai pe oamenii de altă lege, ci şi literele latineşti şi să pună în locul lor pe cele slavoneşti. Cu această râvnă prea mare şi nepotrivită, el a ajuns ctitorul cel dintâi al barbariei în care este împotmolită astăzi Moldova. Dar fiindcă literele slavoneşti nu ajungeau pentru scrierea tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul latinesc şi parte din graiurile neamurilor învecinate, atunci a trebuit să fie născocite câteva litere noi: de aceea graiul moldovenesc a avut apoi un număr atât de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc. Astăzi numărul literelor, împreună cu câteva semne prozodice şi de scriere, se ridică la 471. Literele mari ale moldovenilor sunt la fel cu acelea ale grecilor şi slavilor, căci amândouă felurile de litere ei le folosesc în acelaşi timp. Asemenea semne de litere, ca acelea din care am înfăţişat câteva chiar acum în faţa ochilor cititorului, le folosesc moldovenii în scrisorile lor şi în catastife, după ce au lepădat pe cele latineşti; în schimb în cărţile de slujbă bisericească, în scrisorile domneşti, în socotelile vistieriei şi în alte scrisori ele curţii domneşti nu s-au folosit vreme de 200 de ani, alte litere decât cele slavoneşti. De aceea şi fiii boierilor nu învăţau altă limbă decât cea slavonească, dar în care nu puteau învăţa alte ştiinţe. De aceea după ce învăţau să citească ei trebuiau să înveţe pe de rost cartea de rugăciuni a bisericii Răsăritului, ohtoihul, şi psalmii lui David. După aceea li se lămurea Evanghelia, Faptele apostolilor şi cele cinci cărţi ale lui Moise, rareori însă şi celelalte cărţi ale Vechiului Testament, pentru ca să poată înţelege cât de cât ce stă scris în Biblie. Acelaşi lucru învăţau şi fiicele boierilor, ca să poată citi şi scrie cât mai bine în graiul ţării lor. Rar se afla cineva care să înveţe gramatica slavonească; mai cu seamă că foarte rar se poate găsi o gramatică a acestei limbi alcătuită de Maximus din Creta – pe care ruşii l-au înălţat în rândul sfinţilor – şi care s-a tipărit numai o singură dată la Moscova. Dar în veacul din urmă, când în vremea domniei lui Vasile Albanezul Moldova s-a întors iarăşi sub ascultarea patriarhului greco-ortodox, a început să se trezească şi să vină iarăşi cu încetul la lumină din adâncul întuneric al barbariei ce se întinsese asupra ţării. Căci prin grija acestui domn s-a întemeiat la Iaşi, pentru întâia oară, o şcoală grecească şi s-a dat poruncă în toate mănăstirile mai mari să se primească călugări greci, care să înveţe pe fiii boierilor ştiinţele greceşti. Asemenea tot acest domn a orânduit că, în cinstea bisericii patriarhaliceşti în mitropolie să fie un cor alcătuit din psalţi greci şi jumătate din liturghie să se slujească în greceşte, iar cealaltă jumătate în slavoneşte, obicei care se ţine şi astăzi. Tot acest domn a rostuit o tipografie grecească şi moldovenească şi a pus să se tipărească cărţi bisericeşti şi pravile. Aşa s-a făcut că au putut să se citească în graiul ţării, la început evangheliile şi scrierile apostolilor, după aceea şi toată liturghia. Câteva zeci de ani după aceasta, Şerban Cantacuzino, domn al Valahiei, luânduse după aceste rânduieli bune, a întemeiat în ţara sa şcoli greceşti şi tipografii greceşti şi româneşti. La sfârşitul veacului trecut au început, până la urmă, şi câţiva moldoveni să înveţe limba latinească şi alte ştiinţe. În această treabă vrednică de laudă unul Miron le-a luat înainte pilda sa. Acesta era logofăt şi cel mai bun cronicar pe care l-au avut moldovenii. Şi-a trimis fiii în Ţara Leşească şi i-a pus să înveţe acolo limba latinească şi alte meşteşuguri slobode. După o vreme şi Duca, domn al Moldovei, a adus pe un bărbat tânăr, foarte învaţat, cu numele de Ioan Papis (care luă după o vreme, la Moscova, numele de Comnenus şi care a fost în cele din urmă mitropolit la Dristra) şi pe Cigala, un călugăr, ca să dea învăţătură fiilor săi. Apoi şi tatăl nostru domnitorul Constantin Cantemir, a chemat în Moldova pe un ieromonah foarte iscusit, cu numele Ieremia Cacavela, născut în Creta, şi i-a încredinţat pe copiii săi şi ai altor boieri, ca să le dea învăţătură. Din vremea aceea mulţi moldoveni au început să înveţe literatura grecească, latinească şi italienească.”

(traducere Constantin Negruzzi)

Imagine de pe: rador.ro