Dezinvolt cu grație

La mulți și buni ani! pentru Petru Popescu

Literatura de azi

Pătratul temelor fixe ale lui Petru Popescu e Oraşul – Iubirea – Prietenia – Istoria, iar pătratul calităţilor sale de artist: sinceritatea – lirismul grav – receptivitatea la idei – fluenţa story-ului.

Omul e leit artistului. Zvelt, chipeş, cu o conversaţie sclipitoare, spontan şi deschis, cu o nonşalanţă în gesturi şi atitudini de adevărat Dorian Gray fără afectare, dar nu lipsit de o nuanţă de mondenitate care-l prinde. Ochii au o tentă de caldă adîncime şi melancolie, rimând cu pasionata tandreţe a paginilor sale de dragoste, dar şi o sclipire de aroganţă, dezvăluind, culmea, un… complex. Fireşte: de superioritate, şi în definitiv, admisibil. Cu toate astea, unele ticuri de „aristocratism” în stil şi în contactul direct sunt de strunit. Orășean perfect, urban în tot ce face, stilat şi „subţire”, expert în convenienţe şi usage du monde, dezinvolt cu graţie şi simplu cu eleganţă, Petru Popescu e sortit să-şi concureze în succes opera. (George Pruteanu)

„Atacam pe direcţia rambleului căii ferate, şi soarele lipea tunicile pe noi. Rupe piciorul în salt! Sfărâmă-l din balamaua şoldului! Vine el singur la loc, pe când eşti încă în aer, cazi drept în inima grea a bocancului, rupe-l şi pe celălalt! Masca de gaze saltă în sacul portmască, o clipă sacul se desprinde de trup, se zbate singur, cureaua îl trage la loc, sacul se întoarce, loveşte trupul, casca sare din cap, revine şi ea, clănţăne pe ţeastă, capul simte, prin căptuşeala protectoare, tăria căştii, toate curelele şi poverile echipamentului joacă pe corp, se depărtează şi se adună iar pe el, nasturii muşcă în încheietori. Rupe genunchii, rupe coatele, sfărâmă pumnul pe apărătoarea armei, rupe-ţi plămânii în gâfâituri, rupe-ţi ficatul în răsputeri, rupe-ţi ochii în arsura peisajului, uită-ţi creierul, uită-ţi părţile bărbăteşti, zdruncină-te tot în luptă, unde e zdruncinătura mare a morţii? Taie-ţi muşchii de efort, sfârtecă-ţi tendoanele, pisează-ţi oasele! Deodată oboseala va fi o pasăre, te va adăposti pe aripi, te va purta în zbor peste câmp, nu vei simţi, nu vei fi, vei ajunge”.

(fragment din romanul „Dulce ca mierea e glonțul patriei”, Editura Cartea românească, 1971)

Sursa foto: complicite.org