Odilia RoşianuOdilia Roşianu
07.10.2015

Despre Nobel, cu zâmbet

Mâine, 8 octombrie, va fi anunțat „nobelistul literar” și, firește, mulți sunt cei care-l așteaptă cu nerăbdare pe laureatul anului 2015.

În ceea ce mă privește, recunosc, sunt mai curioasă să aflu care este editura din România care va „câștiga” Nobel-ul, cea care a avut inspirația să-l publice pe acel autor al cărui nume va fi mâine pe buzele tuturor.

La mai puțin de 24 de ore care ne despart de aflarea acestor premianți, înainte de a ne încrâncena din nou că un scriitor român a fost nedreptățit și nu a urcat pe podiumul respectiv (pentru că, nu-i așa?, merităm și noi un Nobel pentru literatură…), n-ar fi rău să citim câteva gânduri scrise despre prestigioasa recompensare a talentului literar. Cu umor.

Premiul Nobel este biletul către propria-ţi mormântare. Nimeni nu a mai făcut nimic după ce l-a obţinut. (T.S.Eliot)

Premiul Nobel îţi oferă posibilitatea de a te face de râs în public. (Rosalyn S. Yalow)

Numai după ce am luat premiul Nobel, ei s-au înmuiat cu adevărat. Nu-mi puteau înţelege cărţile, dar puteau să înţeleagă 30.000 de dolari. (Wiliam Faulkner)

Și, nu în ultimul rând, să ne gândim la cei care NU au luat premiul Nobel pentru literatură, într-o enumerare absolut întâmplătoare:

Kafka, Jorge Amado, Tudor Arghezi,  Georges Bataille, Orwell, Jorge Luis Borges,  Anton Pavlovici Cehov, Joseph Conrad,  Lion Feuchtwanger, Thomas Hardy, Tolstoi, Huxley, Ibsen, James Joyce,  Kazantzakis, Bertolt Brecht, D.H. Lawrence, Somerset Maugham,  Arthur Miller, Henry Miller, Nabokov, Fernando Pessoa, Marin Sorescu, Ezra Pound, Marcel Proust, Anna Ahmatova, Nichita Stănescu, August Strindberg, André Malraux, Marina Țvetaeva, Jules Verne, Lucian Blaga, Mark Twain, Tennessee Williams, Theodore Dreiser, Virginia Woolf.

Oare îi citim și îi iubim mai puțin? Iar lista ar putea continua…

Virginia Woolf