Ramona Müller 
Cândva, prin 1969, undeva, la Woodstok, muzica schimba destine, lumea chiar se întâmpla! În fața a 500 000 de persoane, muzica hippie descătușa sufletele pentru efervescența spiritului liber. Dependența de independență era drogul prin care lumea interioară se conecta la realitatea directă sau indirectă, ilegitimul devenea legitim atâta timp cât intensitatea trăirilor nu cunoștea bariere.
Janis Joplin (19.01.1943 – 4.10.1970), o adevărată flower-power (prin puterea gingășiei), devine un simbol al acestei generații și al blues-ului de abanos. Interpretările sale de jazz te fac să vibrezi, să cutezi alături de vocea ei electrizantă. Impresionant este modul în care înlocuia tăceri cu sunete molipsitoare, cum percepțiile conexe cu decantarea trăirilor inefabile le transpunea cu o energie debordantă pe scenă, astfel încât dezlănțuia pasiunea dansului în fiecare. Fiecare piesă a ei este unică, are ceva din ritmul unei operații pe cord deschis, deoarece Janis cânta cu inima, era inconfundabilă și devenise una cu muzica sa.
Nu contează prăbușirile din noi, le putem transforma în avalanșe acustice și cerul va fi al nostru! Alături de o mână de prieteni și un cântec poți fi fericit. Putem colora durerile și îmbrăcați cu tricouri sau cămăși înflorate cu pletele în vânt, purtând la gleznele desculțe brățări împletite să pornim, măcar imaginar, într-un road trip prin California anilor ‘60, sfidând clișeele vremii pentru a trăi și transmite mesajul ”Make love, not war!” (”Faceți dragoste, nu război!”).
Viața lui Janis Joplin a fost ca un curcubeu transformat prea devreme în portativ pentru un repertoriu din altă lume. Dar și altor lumi le place rock-ul, nu-i așa? Artista – care devenise conștientă de unicitatea sa încă din adolescență, când era dată afară din cor, deoarece nu dorea să se alinieze vocal în ritmurile celorlalți – și-a dorit, mai presus decât valorile materiale și sociale, să fie iubită. „Pe scenă mă admiră douzecişicinci de mii de oameni, însă când ajung acasă sunt singură.” Prin versurile sale și vocea abrazivă, prin prezența scenică vulcanică și totuși senzuală, Janis rămâne prima interpretă albă de blues și una dintre cele mai bune interprete ale muzicii rock. Timpul biografic i se întrerupe brusc doar la 27 de ani, dar trăind cât alții într-o viață. Ca o premoniție, ciudată sau nu, își redactează testamentul cu doar o săptămână înainte de deces. În stilul caracteristic, plin de umor și vivacitate, le lasă prietenilor o sumă de bani prin care aceștia să dea o petrecere în cinstea ei.
Versurile celebrei melodii „Summertime” o definesc:
„Într-una din diminețile astea
Te vei înălța, te vei înălța cântând,
Îți vei întinde aripile, copile,
Și te vei îndrepta, te vei îndrepta către cer,
Doamne, către cer. Dar până va veni acea dimineață,
Scumpule, nimic nu te va răni!”
