Maria Morariu 
Se spunea despre el că a fost „cel mai bun preşedinte pe care România nu l-a avut”. Nu cred că are sens să ne mai gândim acum la cum ar fi arătat România dacă el ar fi fost câştigătorul de la alegerile din 1990.
Ion Raţiu (6 iunie 1917 – 17 ianuarie 2000) a reprezentat acea categorie de politician, aproape extinctă azi, care a încercat să înveţe românii ce înseamnă democraţia. Pentru asta şi-a pus la dipoziţie propria avere, timpul său liber, educându-şi copiii cu aceleaşi valori de iubire pentru ţară.
A absolvit, în 1938, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babes-Bolyai din Cluj şi în perioada studiilor universitare s-a înscris în organizaţia de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. Un an mai târziu absolvea Şcoala de ofiţeri de rezervă din Craiova. După ce regele Carol al II-lea a abdicat, Ion Raţiu a fost chemat în ţară. A refuzat şi a cerut azil politic în Anglia, menţinându-şi însă toată viaţa cetăţenia română, chiar dacă a rămas în Marea Britanie timp de 50 de ani.
În 1945 s-a căsătorit cu Elisabeth Pilkington, fiica unui ofiţer britanic, iar cu aceasta a avut doi fii, Indrei şi Nicolae Raţiu. Între 1952 şi 1955 a lucrat la BBC, a fost consilier juridic în procesul de la Berna şi autorităţile comuniste l-au condamnat, retragându-i cetăţenia română.
S-a întors în România, în ianuarie 1990, şi a contribuit la reorganizarea Partidului Naţional Ţărănesc, alături de Corneliu Coposu. A fost vicepreşedinte al acestui partid politic. A candidat la preşedinţia României în 1990, din partea Convenţiei Democrate, împotriva lui Ion Iliescu şi Radu Câmpeanu, a fost deputat de Cluj şi Arad, preşedinte al Grupului parlamentar P.N.Ţ.-C.D. În 1991 a fondat ziarul Cotidianul, la Bucureşti, iar în 1999 devenea doctor Honoris causa al Universităţii din Oradea.
Colegiul Național „George Barițiu”, din Cluj-Napoca oferă în fiecare an premiul „Ion Rațiu”. La moartea sa, Nicolae Rațiu, fiul său, a devenit executorul testamentului acestuia. Într-o scrisoare adresată doamnei Mariana Răduțiu, directoarea colegiului în iunie 2000, domnul Nicolae Rațiu solicita direcțiunii de atunci pregătirea unui proiect, sugerând ca acesta să poarte numele „Proiectul Ion Rațiu”, la care școala urma să beneficieze de suma de 40.000 de dolari, lăsată prin testament de Ion Rațiu. Proiectul a preconizat, printre altele, dotarea unui laborator cu mobilier și aparatură performantă pentru disciplina informatică, înființarea „Fondului de carte Ion Rațiu” și acordarea „Premiilor Ion Rațiu” elevilor cu performanțe la învățătură. Premiile „Ion Rațiu” se acordă la finele anului școlar, într-un cadru festiv, de acest premiu beneficiind de fiecare dată atât un elev de la profilul real, cât și un elev de la profilul uman.
