Maria Morariu 
Cânt 50
Alăturea să-mi fii când mi-e pe-apus lumina,
Şi sângele de-abia se mişcă, şi nervii sfredelesc
Şi-mi dau fiori; şi fibrele din piept bolesc,
Şi ale Fiinţei roţi deprind rugina.
Alăturea să-mi fii când trupul limpede-n simţire
De patimi care biruie speranţa-i încercat;
Şi Timpul praf presară ca un apucat,
Şi Viaţa scuipă foc şi pară cu-ndrăcire.
Alăturea să-mi fii când seva din credinţă-mi seacă,
Iar omul e o muscă din târziu de primăvară,
Şi azi e mumă, mâine-i armă sau e vioară
Şi-şi încropeşte-un mic mormânt şi-n urmă pleacă.
Alăturea să-mi fii când mă voi pierde-n zare,
Ca să-mi arăţi sfârşitul strădaniei omeneşti,
Şi de pe-a vieţii joasă neagră buză să-mi vesteşti
Amurgul zilei cea nemuritoare. *
(„In Memoriam”)
***
Debuta în 1830 cu un volum intitulat simplu „Poezii”, dar care îl transforma într-o importantă voce literară a acelor vremuri. Alfred Tennyson (6 august 1809 – 6 octombrie 1892), încurajat de succesul debutului său, în anul următor, tipăreşte o nouă culegere de poezii, dar o critică virulentă va reuşi să îl determine să „tacă” timp de aproape zece ani. În acelaşi an, în parohia unde se îngrijea de mama sa văduvă, ajunge Arthur Hallam, cel ce îi va deveni bun prieten şi logodnic pentru sora sa. Moartea bruscă a acestuia, doi ani mai târziu, va declanşa lucrul la cel mai mare poem al lui Tennyson, „In Memoriam”, carte scrisă pe parcursul a şaptesprezece ani, cuprinzând 131 de poezii, toate reprezentând variaţiuni pe tema morţii neaşteptate a tânărului cu un viitor promiţător, Arthur.
Acelaşi volum îi va aduce lui Tennyson, în data de 19 noiembrie 1850, titlul de „Poet Laureat”, consolidându-i astfel statutul de mare poet al vremii. Cea de-a doua jumătate a vieţii şi-o va dedica traiului domestic, iar în paralel, pe parcursul a trei decenii, va finaliza lucrarea „Idilele regelui”, un fel de monografie detaliată a creşterii şi decăderii unei civilizaţii, dar cu ecouri puţine la public, asta şi din cauza utilizării unui limbaj uneori excesiv de pretenţios.
***
De dragul tău
Trandafirul a vegheat întreaga noapte
De dragul tău, ştiind ce mi-ai promis, vezi bine;
Crinii au vorbit de chipul tău în şoapte
Şi-au tot oftat aşteptând zorii şi pe tine.*
* traducere Petru Dimofte
