Dansând cu Istoria

Neagu Djuvara – 100

La doar câteva zile după ce s-a născut, România a intrat în Primul Război Mondial. Și roata istoriei s-a rostogolit odată cu existența lui, în cele mai neașteptate direcții.

Neagu Djuvara, căci despre el este vorba, împlinește azi 100 de ani și, deși se-ntreba de multe ori dacă există istorie adevărată, dacă ea poate fi interpretată corect, cu siguranță viața lui a fost un basm ce pare rupt din poveștile Șeherezadei. O familie de aristocrați căreia i s-a schimbat totul: de la ortografierea numelui (prima literă, G, devenind un grup original de două litere – DJ) până la soarta generațiilor ce au urmat.

„Fă-mă, mamă, cu noroc şi pe-urmă aruncă-mă în foc!” spunea Neagu Djuvara că ar defini firul întâmplărilor scurse de-a lungul centenarului trăit până acum. A părăsit Sankt Petersburg în ziua declanșării Marii Revoluții din Octombrie, iar Bucureștiul – pe 23 august 1944. Și a supraviețuit, rămânând totdeauna atașat de România.

„Adevărul este că, în mentalitatea de astăzi, nu se mai percepe faptul că noi, generaţia mea vreau să spun, şi generaţia dinainte de mine, dacă plecam în străinătate ca să facem studii, n-a fost niciodată ca să ne stabilim în străinătate. Dar niciodată! Nici vorbă! Nu găsiţi un caz la mie să fi rămas în străinătate românul care pleca la studii! Deci eu în tinereţea mea, niciodată, chiar când am făcut liceul sau Universitatea, în Franţa, petreceam totdeauna 3-4 luni la ţară, în România, ori contactul era permanent, era un provizorat această plecare. (…) Eu m-am naturalizat francez în 1989! Am stat din ‘47 în ‘89 cu un paşaport de refugiat. Nici gând nu era să rămân în străinătate. La un moment dat am cam pierdut speranţa văzând ce se întîmplă, că se permanentizează această Europă comunistă de dincolo de Cortina de Fier, dar n-am pierdut complet speranţa niciodată. Niciodată. Şi de îndată ce s-a putut, am venit.”

A povestit Istoria pentru ca fiecare dintre tinerii (sau maturii) zilelor noastre să aibă o privire ageră către alte dimensiuni și perspective, să înțeleagă subtilitatea secolelor trecute și să tragă învățăminte pentru cele viitoare. Iar noi l-am citit și l-am ascultat. Am zâmbit de multe ori la explicațiile lui tandre, ușor ironice și foarte apropiate, aproape intime. Și am înțeles altfel gândurile sau acțiunile oamenilor.

Dansul a rămas una din iubirile lui. „Dar nu mă mai vrea nimeni la vârsta mea. Sau să danseze cu mine. Dar toată viaţa… Dansez singur, din când în când, când aud nişte discuri mă apucă… Mi se mişcă picioarele singure. A fost o mare pasiune în viaţa mea.”

Literatura de azi îl felicită, la Centenar, pe Neagu Djuvara – pentru tot ceea ce înseamnă în cultura țării noastre!

(citatele din Neagu Djuvara sunt preluate dintr-un interviu acordat în 2004 revistei „România literară”)

(sursa foto: historia.ro)