Crisanta Predescu 
Așa începea o poveste tulburătoare de iubire, la întâlnirea dintre ani. Nu mă pot gândi decât că frumoasa și pasionala femeie venea din Argentina, iar el din Anglia, un gentleman înrobit de energia vulcanică a ființei încorsetate de o rochie roșie.
Se aflau într-un restaurant elegant, la o masă festivă, când orchestra a schimbat ritmul lent al muzicii, acordurile anunțând un tango celebru: „Por una cabeza”. A privit femeia, care s-a ridicat de la masă în același timp cu el, recepționându-i mesajul înflăcărat: „Să fii a mea în acest dans!”
Au scrâșnit instrumentele, asemenea pantofilor celor doi îndrăgostiți, lansați în mișcare, febrili și aprinși. Poalele rochiei ei s-au rotit în jurul bărbatului și, brusc, femeia a alunecat. În secunda următoare, două brațe puternice au ridicat-o, trăgând-o strâns într-o îmbrățișare, care transmitea mai mult decât o mie de declarații verbale inutile. S-au răsucit, ținându-se de mâini, spre lateral, ca o jumătate de despărțire, ce i-a lăsat flămânzi; vioara i-a readus rapid unul în fața celuilalt, cu frica dispariției în ochi. Și-au continuat dansul, fiecare dintre cei doi, reprezentați ai unor lumi diferite, întrebându-se dacă vor putea trece vreodată peste simțirile avute în aceste minute ale tangoului fierbinte.
La ultimul acord, s-au depărtat, doar pentru a se reașeza la masă, nevenindu-le să creadă cum s-au unit în mișcări voluptuoase, dominând pământul, doar ei, cu vise de viitor împreună.
Și s-au iubit, iar tangoul le-a demonstrat, de fiecare dată, că fără dans, pasiunea se stinge. Ea se prinde în rutină, în gesturi de tandrețe, însă scrâșnetul instrumentelor îi readuce mereu, în aceleași mișcări sincronizate, ca dragostea împletită cu pierderea ei, pe muchie de cuțit imaginată.
În anul 1935, cu puțin timp înainte de a înceta din viață, Carlos Gardel aducea lumii, în dar, acordurile splendide ale unui tango tradițional argentinian, cu sunetele specifice sufletului îndrăgostit. În memoria sa, a celui care a impus stilul de muzică tango în Franța și Anglia, deși fusese considerat inițial un stil prea pătimaș, ziua de 11 decembrie a fost declarată „Ziua Mondială a Tangoului”.
Dacă valsul simbolizează grația lumii, în mișcări ample, comode, tangoul este imaginea unei iubiri încrâncenate, trăite în episoade de tumult sufletesc, ca un păcat originar.
