Maria Morariu
„Scriu pentru a descoperi oameni.” – Tristan Tzara
Cofondator al mişcării dadaiste, care a condus la o revoluţie majoră în artele plastice şi literatură, Tristan Tzara, pseudonimul lui Samuel Rosenstock (16 aprilie 1896 – 25 decembrie 1963) se naşte la la Moineşti, stabilindu-se mai târziu în Franţa.
Pe când era la liceu, publică pentru prima oară în revista „Simbolul”, în anul 1912, cu binecuvântarea lui Alexandru Macedonski și ajutorul lui Iosif Iser, folosind pseudonimele S.Samyro, Tristan Ruia şi, în final, Tristan Tzara. Numele de „Tristan” a fost ales pentru că exprima starea de spirit a tânărului poet „trist în țară” (susţine Colomba Voronca, soţia lui Ilarie Voronca, prieten apropiat al artistului).
Curent cultural și artistic nonconformist și anarhic îndreptat împotriva rutinei în viață, gândire și artă, dadaismul lua fiinţă la data de 6 februarie 1916, la Zürich, Elveţia, şi aduna intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității Primului Război Mondial, care se reuneau în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”. Marcel Iancu va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” Cele mai cunoscute texte dadaiste ale lui Tzara sunt: “La Première Aventure céleste de Monsieur Antipyrine” (1916; Prima aventură cerească a domnului Antipyrine) și “Vingt-cinq poems” (1918; Douăzeci și cinci de poeme), respectiv manifestele mișcării: “Sept manifestes Dada” (1924; Șapte manifeste Dada). În a doua parte a anului 1929, sătul de nihilism și distrugere, intră în activitățile mai constructive ale Suprarealismului.
“…om aproximativ ca mine ca tine cititorule ca şi ceilalţi
morman de cărnuri zgomotoase şi de ecouri de conştiinţă
întreg în singura bucată de voinţă numele tău
putând fi transportat şi asimilat şlefuit de supusele mlădieri ale femeilor
felurit neînţeles după placul curenţilor care-ntreabă
om aproximativ mişcându-te în aproximările sorţii
cu-o inimă drept valiză şi-un vals drept cap
abur pe-oglinda rece-ţi împiedici singur vederea
mare şi neînsemnat printre bijuteriile de promoroacă-ale peisajului
totuşi oamenii cântă în cerc pe sub poduri
cu gura învineţită zgârcită de frig mai departe decât nimicul
om aproximativ ori magnific ori vrednic de milă
în negura neprihănitelor vârste
locuinţă ieftină cu ochii ambasadori de foc
de oricine-ntrebaţi şi-ngrijiţi în blana mângâietoare a ideilor lui
ochi care-ntineresc violenţele zeilor mlădioşi
săltând când se declanşează resorturile dentare-ale râsului
om aproximativ ca mine ca tine cititorule
tu ţii în mâini ca şi cum ai vrea să arunci un bulgăr
cifră luminoasă capul tău plin de poezie…”
“Omul aproximativ”- fragment (Traducere de Ion Pop)
În aprilie 1927, Ilarie Voronca reuşea să obţină un interviu de la Tristan Tzara, aflat atunci într-o perioadă de sejur prelungit cu cea care avea să-I devină soţie, Greta Knutson, interviu în încheierea căruia constata: “Vocea lui TRISTAN TZARA e mai mult decât actuală. Cuvintele sale sunt pline de tăceri, de vânt, de maree. Privirea sa, un lăcaș din fundul căruia ursul imaginii, al ideii, alunecă ușor. Tristan Tzara tocmai a terminat un mare poem: Omul aproximativ. Să fie el? Plecăm. De pe terasa surâsului său, Tristan Tzara scutură o batistă de nori.”
Imagini de pe archives-dada.tumblr.com
