Literatura de aziLiteratura de azi
27.11.2015

Curtezana Violetta

Romancier şi dramaturg, Alexandre Dumas – fiul (27 iulie 1824 – 27 noiembrie 1895), a fost , aşa cum spune şi numele, fiul autorului „muschetarilor”, Alexandre Dumas. Romanul „Dama cu camelii” a fost inspirat din iubirea autorului pentru  Marie Duplessis, încheiată tragic, prin moartea tinerei la vârsta de numai 22 de ani, din cauza tuberculozeiEl a constituit sursa de inspirație pentru libretul operei lui Giuseppe Verdi „La Traviata”  (în italiană cutezana se numeşte traviata). În aceasta operă, apare însă sub numele de „Violetta Valery”, deşi în romanul lui Dumas, numele personajului era Marguerite Gautier.

Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.

(„Dama cu camelii”, traducere Constantin Popescu-Ulmu)

dama-cu-camelii-volumul-170-din-colectia-biblioteca-pentru-toti-18485010

Imagine cover: Greta Garbo în „Dama cu camelii” (foto de pe filme.metropotam.ro)