Cum se scrie iubirea după 80 de ani

„Nu de foarte departe venea foşnetul mării învolburate. Ăsta să fie faimosul său adăpost secret de pe plaja Arica? Bondoaca nu-şi mai revenea din uluială. El era, fără nici cea mai mică îndoială, şi se uita la ea intrigat, cercetând-o fără pic de emoţie, de parcă ea n-ar fi fost o fiinţă, ci un obiect sau un animăluţ. O măsura de sus până jos cu ochii lui spălăciţi, căprui, puţin bulbucaţi, din care ieşea o privire de gheaţă. Îl văzuse în sute de fotografii, dar acum i se părea diferit: mai bătrân, mai degrabă scund decât înalt, cu un păr care începea să se rărească, lăsând la iveală mici porţiuni ale ţestei, cu faţa rotofeie, gura întredeschisă exprimând plictiseală sau lehamite, un trup care dădea semne de obezitate pe piept şi pe burtă. Aşadar, ăsta era stăpânul şi tartorul statului Peru. Nu era îmbrăcat în uniformă, ci în civil, cu nişte pantaloni maro, mocasini fără şosete şi o cămaşă galbenă destul de şifonată, cu un imprimeu cu steluţe. Ţinea în mână o ceaşcă de cafea pe care, din când în când, o ducea la gură şi sorbea câte-o înghiţitură, fără să-şi ia ochii de la Bondoacă.”(1)

***

Unul dintre cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină, Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936) devenea laureat al Premiul Nobel pentru Literatură, în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”.

Între 1950 şi 1952, urmează cursurile unei școli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado – experiență descrisă în primul roman, Orașul și cîinii (1963). În 1953, intră la Universitatea Națională San Marcos din Lima pentru a studia literatura, iar peste cinci ani își ia licența cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío. A obținut apoi un doctorat în filosofie și litere la Universitatea Complutense din Madrid în 1959.

***

„Desigur, se poate spune că Moby Dick relatează istoria unui lup de mare obsedat de o balenă albă pe care o urmăreşte în toate mările de pe glob şi că Don Quijote povesteşte aventurile şi nenorocirile unui cavaler pe jumătate nebun care încearcă să reproducă pe câmpiile din La Mancha minunatele fapte de arme ale eroilor ficţiunilor cavalereşti. Dar cine din cei care au citit aceste romane ar mai recunoaşte în descrierea „temelor” universurile infinit de bogate şi de subtile pe care le-au creat Melville şi Cervantes? (…)Scrisoarea dumitale m-a emoţionat, fiindcă prin ea m-am văzut pe mine însumi la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, în cenuşia Lima de pe vremea dictaturii generalului Odria, entuziasmat de visul de a deveni cândva scriitor, dar şi deprimat la gândul că nu ştiam ce să fac pentru asta, de unde şi cum să încep a cristaliza în opere literare acea vocaţie pe care o simţeam ca pe o poruncă de neamânat: să scriu povestiri care să-i încânte pe cititori aşa cum pe mine mă fermecaseră cele ale scriitorilor ce începuseră să-şi ocupe locurile în panteonul meu particular: Faulkner, Hemingway, Malraux, Dos Passos, Camus, Sartre.”(2)

(1) „Cinci colţuri”, traducere din spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari

(2) „Scrisori către un tânăr romancier”, traducere Mihai Cantuniari

Imagine de pe dinacereza.webnode.es