Literatura de azi 
Cezar Ivănescu avea toate datele pentru a fi un mare poet – şi a fost. Posteritatea lui este asigurată de critica literară care, în continuare, încearcă să ajungă la codul unei poezii de o uimitoare, oximoronică diversitate în monotonie; şi, nu mai puţin, de către discipoli fideli care au creat şi au întreţinut în jurul artistului o mitologie… Cezar Ivănescu poate scrie în modernitatea noastră postbelică, aşa cum numai Eminescu le-ar fi putut scrie în epoca de clasicitate târzie a literaturii române? De unde vine forţa poemului compus cu cele mai obişnuite cuvinte şi inteligibil noţional fiecărui vorbitor de limbă română? Arta lui Cezar Ivănescu constă în aceea că poetul îşi ascunde arta cu grijă. (Daniel Cristea-Enache)
Născut într-o familie de intelectuali moldavi, Cezar Ivănescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008) își face debutul poetic în revista „Flacăra Iașului” în iunie 1959, pentru ca apoi să urmeze teatrul (1969), cu piesa „Mică dramă”, iar în anul 1968 să îi apară volumul „Rod”, eveniment editorial de excepție despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărți de valoarea Rod-ului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluție, ci de o adevărată revoluție“. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului național de poezie „Mihai Eminescu“, Iași, 1968, ediția întâi.
Despre Rod III, Marin Preda afirma: „Am citit volumul lui Cezar Ivănescu în redacția editurii Cartea Românească. Din zecile de volume de poezie care ne vin, deodată am auzit o voce obsedată de un singur sentiment cântat cu o mare adâncime și forță de expresie… Cititorul poate fi șocat de unicitatea sentimentului, dar în cele din urmă câștigat și emoționat. O adevărată voce de mare poet“.
A creat poeme dramatice, poeme în proză, a fost cel în a cărui poezie regionalul se contopea cu universalul. La adresa autorului „Baaad”-ului s-au folosit, şi nu o dată, termeni precum „labirintic”, „paradoxal”, „manierism”, iar poetul a fost, uneori, negat radical. Polemic şi dezinvolt, Cezar Ivănescu rămâne, însă, un poet de primă mărime în literatura română.
Jeu d’amour (Colind)
!de-acuma nu te-oi mai uita,
poţi să şi vii, poţi să nu vii,
cu vii stigmate, sângerii
eşti scrisă toată-n carnea mea!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
coapsele-ţi line, stins oval
pieptul, parfum de portocal,
împarfumează pielea mea!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
tu care zi de zi te uiţi
şi nici nu-ţi vezi, nici nu-ţi săruţi
umbra plecată-n faţa ta!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
dar nu te chem, nici nu te cer
acelor care-aici subt cer
posedă şi pământ şi stea!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
cu tine dorm şi-n braţ te strâng,
cu tine-n miezul nopţii plâng
ca pruncu-n braţ la mumă-sa!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfântă, leagăn sfânt,
noi suntem singuri pe pământ
cu Domnul şi Lumina Sa!
!de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfântă, leagăn sfânt,
Domnul cu-ale Lui mânuri blând,
Domnul blânduţ ne-o legăna!
Imagini de pe cezar-ivanescu-poeme.blogspot.com
