Cunoscut, în special, pentru epopea sa – „Ierusalimul eliberat”, Torquato Tasso (11 martie 1544 – 25 aprilie 1595) a fost o figură reprezentativă în peroada Renaşterii italiene. Provenea dintr-o familie cu tradiţie în arta scrierii, tatăl său, de origine nobilă, Bernardo Tasso, fiind tot poet.
Pornind de la istoria primei cruciade, va scrie volumul „Ierusalimul eliberat”, operă în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești şi care reprezintă – sub forma unei legături între problemele religioase de actualitate ale Contrareformei și epopeile eroice clasice – un punct culminant al poeziei Renașterii. Deși renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice și dramatice, nu se pot ignora creațiile sale în domeniul liric. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele „Rime”, „Rime et prosa”, „Rime spirituali”.

Umanizarea Satanei
Prin hâda-i maiestate spaimei paznic,
I-i îndoită superbia oarbă:
Privirile îi sunt de foc năprasnic,
Comete stând otravă-n cozi să soarbă;
Pe pieptul lat, împăroşat şi groaznic,
Lăţoasă-i curge încâlcita barbă
Şi gura lui, cât hăul, când şi-o strânge
Îi picură scârbos şi negru sânge.
Cum din rărunchii lui Gibel dau iama
Străfulgerări de foc, pucioasă-n fierberi,
La fel din gura lui ţâşneşte flama
Şi fum otrăvitor în negre jerbe,
Pier urletele crâncenului cerber.
***
Moartea Clorindei
Se ţes pe chipui-i crini şi violete,
Stau ochii-i pironiţi spre slava clară;
Se-ntoarse soarele din drum şi stete
Cu milă s-o privească pe fecioară.
Ea mâna sloi eroului i-o dete,
Cum graiul ei trăgea să moară,
În semn de pace, Moartă, parcă doarme
Cea neîntrecută-n farmec şi în arme.
Tancred, văzându-i sufletul gingaş
Zburând, îşi pierde strânsa-n piept putere.
De sine stăpânirea de ostaş
I-i frântă de năprasnică durere
Ce-n inimă-adunată,-n strâmt sălaş,
Pe chip şi-n simţuri vălul morţii cere.
Livid şi mut, de stană lac şi sânge,
Priveliştea sfârşitului răsfrânge.
(traducere Aurel Covaci)
Imagini de pe acum.tv