A simţi nu este nimic altceva decât a gândi.- Immanuel Kant
„Puţini filosofi în istorie au fost atât de greu de citit şi atât de plictisitori ca Immanuel Kant. Totuşi, puţini au avut un impact mai devastator asupra gândirii umane. Se spune că slujitorul devotat al lui Kant – Lumppe – a citit cu fidelitate fiecare lucrare pe care a publicat-o stăpânul său. Atunci când Kant a publicat însă lucrarea sa cea mai importantă, „Critica raţiunii pure”, Lumppe a început să o citească dar nu a terminat-o, deoarece – a spus el – dacă ar fi terminat-o, ar fi ajuns într-un spital de boli mentale. De atunci, mulţi studenţi au retrăit sentimentele lui.” spunea Peter Kreeft (traducere Cristina-Iosefina Paradovschi )
Gânditor din perioada iluminismului în Germania, Immanuel Kant (22 aprilie 1724 – 12 februarie 1804) este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filosofiei în timpurile moderne, iar în special Fichte, Schelling și Hegel și-au dezvoltat sistemele filosofice pornind de la moștenirea lui Kant. „Intuiția fără concept e oarbă iar conceptul fără intuiție este vid”; dar ceea ce caută Kant e, înainte de toate, un fundament pentru uzul rațiunii, ceea ce implică recunoașterea limitelor puterii sale. Acestea vor fi temele celei dintâi mari opere kantiene (scrisă în patru luni), „Critica rațiunii pure”. „Rațiunea nu poate cunoaște totul. Ea este deci limitată în domeniul cunoașterii. În schimb, are o valoare în domeniul practic, așadar moral”; aceasta este tema „Criticii rațiunii practice”. Condițiile de posibilitate ale cunoașterii, determinate în „Critica raţiunii pure” şi ale libertăţii, fundament stabilit în „Critica raţiunii practice”, sunt reunite în lucrarea „Critica puterii de judecare”, lucrare prin care se marchează desăvârșirea esențialului filozofiei kantiene.
„Conceptul libertăţii, întrucât realitatea lui e demonstrată printr-o lege apodictică a raţiunii practice, constituie cheia de boltă pentru întreaga clădire a unui sistem al raţiunii pure, chiar al celei speculative. Toate celelalte concepte (cele de Dumnezeu şi de nemurire) care în raţiunea speculativă rămân, ca simple idei, fără sprijin, se prind acum de conceptul libertăţii, dobândind cu el şi prin el fiinţă şi realitate obiectivă, adică posibilitatea lor se demonstrează prin realitatea libertăţii; căci această idee se revelează prin legea morală.”
“Critica raţiunii practice”, Immanuel Kant (traducere Traian Brăileanu)
Imagine de pe youtube.com