Copilul ilegitim

Un negustor de peşte din Londra sfârşitului de secol XIX adopta copilul ilegitim al unui cuplu de artişti. Acesta se numea Richard Horatio Edgar, iar moştenirea genetică de la părinţii săi biologici avea să iasă la suprafaţă, ignorând condiţiile de sărăcie în care acesta avea să copilărească. Când va crește va deveni Edgar Wallace (1 aprilie 1875 – 10 februarie 1932) – scriitor englez de thriller criminalistic, dar și regizor și jurnalist.

Romanele lui Wallace vor fi traduse în 44 de limbi prin anii 1940.

În clipa în care-şi dădu seama de situaţie, băgă mâna în buzunarul halatului şi dădu de cheie. Ar fi simplu să ajungă în celalălt balcon, să pătrundă în casă – ar putea fi silit chiar să spargă un geam, dar ar putea să dea explicaţii, s-ar putea scuza şi ar plăti daunele. Era ofiţer de poliţie şi deasupra oricărei bănuieli.

Trecu un picior îmbracat în pijama peste balus­trada balconului şi privi în jos. De obicei nu era ner­vos, dar acum pământul părea că se află la o distanţă de mulţi kilometri, iar la lumina intermitentă a ful­gerelor zări rânduri după rânduri de ţepi nemiloase de metal cu vârfurile îndreptate în sus şi o porţiune care părea foarte tare şi pe care, cu siguranţă, va cădea.

Ploaia se revărsa acum în rafale. Vântul urla sălbatic în piaţetă.

Apucă strâns marginea de piatră, întinse pru­dent un picior şi pipăi cu vârful degetelor balconul de alături. Sări, se prinse de balustradă şi înaintă, ajungând la loc sigur. Erau trei uşi i nici una cu oblon în spatele fiecăreia erau trase rulouri de pânză, albe, grele. Nu-şi putea îngădui să umble delicat; chiar dacă ar fi avut uneltele necesare nu ar fi zăbovit pentru a-şi deschide drumul spărgând geamul. Proptindu-se cu umărul, apăsă. O uşă începu să cedeze, scârţâind, iar apoi, cu un pocnet puternic, se deschise scârţăind. Dădu la o parte ruloul şi, păşind în încă­pere, pipăi de-a lungul zidului până dădu de un în­trerupator şi-l întoarse. Nu era un dormitor, ci semăna mai curând cu un birou.

Văzu o masă mică de lucru, două corpuri de biblio­teca şi o canapea. În şemineu se afla un radiator elec­tric, ieftin. Pe pereţi erau agăţate câteva tablouri vechi, iar în spatele mesei de lucru un calendar mare. Prezenţa unei maşini de scris pe masă, îi arăta că această încăpere era, probabil, biroul secre­tarei lui Derrick.

Încercă uşa; se deschise cu uşurinţă. După ce stinse lumina, ieşi pe un palier acoperit cu un covor gros. Se putea deplasa cu destulă uşurinţă, deoarece fulgerele se succedau aproape neîntrerupt; iar bu­buitul tunetelor care se auzeau fără încetare, părea să zduncine clădirea din temelii.

(„Dublura”, traducere Dumitru Bone)

Imagine de pe seite3.ch