Literatura de aziLiteratura de azi
28.11.2017

Copiii-povestitori. Prin Bucureștiul meu.

Pe 23 noiembrie 2017, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, a avut loc vernisajul expoziției Prin Bucureștiul meu, cu fotografii semnate de Dana Ștefanescu. 

La inițiativa doamnei prof. Ioana Revnic, colaboratoare a revistei Literatura de azi, pe marginea imaginilor bucureștene, a fost inițiat un concurs de creație, cu următoarele secțiuni:

– povestiri în limba română, dedicat copiilor din clasa a II-a de la cercul de scriere creativă.

– poezii în limba engleză (creații și traduceri); copii din clasele III, IV, VI, coord. Camelia Radu 

– poezii în limba franceză, clasa a III-a, coord. Raluca Ciobanu

– concurs de fotografii realizate de copii., cu tema Prin Bucureștiul meu.

Juriul concursului de povestiri a fost format din: Dana Ștefănescu, prof. Mona Șerbănescu, Odilia Roșianu.

Revista noastră a decis ca aceste povestiri să fie publicate la secțiunea Panoramic, fiecare dintre acestea fiind o dovadă de originalitate, imaginație, sensibilitate.

În introducerea acestui demers, redăm mai jos un fragment din discursul Odiliei Roșianu (redactor șef al revistei Literatura de azi), precum și premiile acordate de aceasta copiilor-povestitori.

Începând de joi, 7 decembrie 2017, vă veți putea bucura, în aceeași măsură, de cuvinte și imagini rezultate în urma expoziției Prin Bucureștiul meu.

***

Înainte de toate, trebuie să știți că eu citesc zeci de pagini în fiecare zi, fiind redactor șef la o revistă cotidiană (adică una care apare în fiecare zi). Nu mai pot să fiu impresionată chiar așa de ușor de diferitele persoane care scriu, indiferent de vârsta lor. De aceea, faptul că am citit și recitit poveștile voastre, cu o plăcere care mă uimea chiar și pe mine, este un fapt care trebuie consemnat.

De asemenea, vă mărturisesc faptul că mie nu-mi plac clasamentele (topurile, cum li se mai spune). Așa cum nu-mi plac nici competițiile, în special cele literare. Atunci când autorii sunt buni, chiar dacă scriu diferit, e și greu, dar și absurd să-l pui pe unul pe locul 1, pe altul pe locul 2 șamd.

Ca urmare, am luat fiecare text și am simțit că ea trebuie să ia un anumit premiu (și nu altul), în concordanță cu ceea ce autorii au dezvăluit prin povestea lor.

Iată distincțiile mele pentru tinerii scriitori de proză scurtă, în ordinea în care am primit poveștile:

„Fata vrăjită de dans” de Anda Hârza & Miruna Moisa: premiul pentru înțelegerea tristeții;

„Castelul bunătății” de Pavel Stănescu: premiul pentru optimism;

„Povești în orașul pierdut” de Dragoș Mihuț este un adevărat haiku al prozei (o să aflați voi la ora de română ce înseamnă asta!) și, ca urmare, primește premiul „cuvinte puține, sentimente profunde”;

Pentru povestirea „Florile magice din grădină” de Petra Dobre & Sabin Enea am acordat premiul „puterea iubirii”. Cei doi autori au simțit că inclusiv o simplă strângere de mână poate însemna foarte mult.

„Nunta așteptată” de Clara Cracea & Sara Dolfi a avut, contrazicând titlul, cel mai neașteptat final; le ofer celor două fete care s-au amuzat pe seama noastră, a cititorilor, premiul „umor negru și de bună calitate”.

„Pădurea din casă” de Mihai Ion este ca un fel de teaser al unui film. Ca urmare, va lua premiul „cel mai bun scenariu pentru videoclipul unui viitor film”.

„Negresco” de Luca Gavriliță & Petru Micula surprinde o călătorie în spațiu, dar și în timp care ne face să visăm, ca și fotografia, la alte secole. Cei doi autori vor fi recompensați cu premiul „visătorii din secolul 21”.

Și cu asta, am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea-așa. Vă felicit, vă sfătuiesc să mai scrieți și sper din toată inima într-o întâlnire cu voi, la gura sobei.

Foto: Dana Ștefănescu (sursa: Prin Bucureștiul meu)