Literatura de aziLiteratura de azi
20.04.2019

Concert simfonic în Joia Mare

În Joia Mare (pe 25 aprilie 2019, la ora 19.00), în așteptarea sărbătorii Paștelui, Orchestra Națională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri – dintre cele peste 2000 compuse vreodată! – Recviemul German semnat de Brahms, lucrare a cărei premieră absolută a avut loc în 1868, în Vinerea Mare, la Catedrala din Bremen, cu Brahms însuși ca dirijor.

Celebra lucrare pe care o veți asculta la Sala Radio va fi interpretată sub bagheta dirijorului elveţian KASPAR ZEHNDER, director artistic al Festivalului Murten Classics (Elveția), al Orchestrei Simfonice Solothurn din Biel (Elveția) şi al ansamblului PFK – Prague Philharmonia.

Compus între 1865 și 1868, Recviemul German se pare că a fost creat de Brahms după două mari pierderi din viața lui: mama sa și bunul său prieten, celebrul compozitor și pianist Robert Schumann. Este cea mai lungă creație a lui Brahms, o interpretare a lucrării având o durată între 65 și 80 de minute. Numele lucrării este datorat faptului că, dacă majoritatea lucrărilor de acest gen au preluat pasaje din litughia funerară în latină, Brahms a ales ca Recviemul lui să preia pasaje din Biblia tradusă de Luther în germană, un lucru destul de surprinzător în epocă.

Evenimentul se va derula cu participarea Corului Academic Radio (dirijor: Ciprian Țuțu) și a soliștilor vocali BIANCA  MĂRGEAN – soprană și CĂTĂLIN TOROPOC – bas/bariton.

După un remarcabil debutul la Teatrul La Scala din Milano în octombrie 2007, Kaspar Zehnder a fost invitat să dirijeze Orchestra Naţională din Montpellier, Filarmonica Slovacă, Orchestra Simfonică din Lucerna, Orchestra Naţională Ile-de-France, English Chamber Orchestra, Filarmonicile din Praga şi Brno, Orchestra Radio Varşovia, Filarmonica Naţională din Lituania etc.

A fost dirijor titular al Filarmonicii din Praga (2005-2008) şi director muzical al Centrului Paul Klee din Berna (2005 – 2012). Pe parcursul stagiunii 2014-2015, a fost invitat să dirijeze ansamblul Kremerata Baltica la Teatrul Châtelet din Paris; English Chamber Orchestra într-un concert de gală în prezenţa A.S.R. Prinţul Charles; opera Răpirea din Serai de Mozart la Opera din Metz ș.a.

(din comunicatul transmis de Societatea Națională de Radiodifuziune)

123 cititori