Literatura de azi 
La vârsta de doar 16 ani, Georges Simenon (13 februarie 1903 – 4 septembrie 1989) își găsește o slujbă la Gazette de Liège, un ziar condus de Joseph Demarteau. Deși rolul său de redactor la ziar consta în editarea câtorva articole fără prea multă importanță, respectivul loc de muncă i-a conferit posibilitatea de a explora o varietate de teme ca: politica, comerțul sau, mai important, criminalitatea orașului, studiind oarecum tehnicile polițienești ale criminologului Edmond Locard. Perioada petrecută de Simenon la Gazette l-a acomodat pe acesta cu arta scrisului constant și spontan. A fost un scriitor destul de prolific, a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și rapoarte şi este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.
Mai fusese şi doamna Martin. Nu o mai văzuse decât o singură dată, de departe, câteva luni mai târziu. Fără îndoială, se mutase din cartier sau îşi făcea în altă parte cumpărăturile.
Fusese şi Nelly…
Şi Marguerite pe trotuarul de vizavi…
Fusese şi bila de fier care se balansa pe cer pentru ca, apoi, să lovească cu răutate pereţii între care nişte fiinţe omeneşti trăiseră şi pe care încă li se mai puteau vedea urmele…
Fuseseră şi vântul, şi ploaia, şi grindina, şi zăpada…
Excavatorul muşcase adânc din pământ, dând de ţevi şi de cabluri, spărgând canalizarea, lucru care împuţise întregul cartier vreo trei zile…
Fuseseră şi muncitorii cu felurite accente, italieni, spanioli şi, la sfârşit, turci…
Fuseseră biletele feroce, şi ale lui Marguerite, şi ale lui…
Fuseseră…
Trăia. Se trezea la şase dimineaţa, făcea duş,se bărbierea, cobora, aducea înăuntru lada degunoi, îşi îndeplinea partea lui de muncă îngospodărie, după care bea un pahar de vin, deşi maiadesea două sau chiar trei.
Mai înainte nu bea decât unul singur.
Apoi, lemnele. Nu trebuia să uite de tăiatul lemnelor. Nimic nu trebuia uitat. Rutina se impunea să fie urmată cu scrupulozitate…
Noiembrie… Zăpada întărită de ger… Zidurile care începuseră să se ridice, în faţă, cofrajele în care erau plantate barele de fier înainte de a fi turnat betonul…
Era cinci după-amiază şi făcuse tot ce avea de făcut: cumpărăturile, pregătitul mesei, spălatul vaselor. Moţăise în fotoliul din salon până când îl învăluise lumina incertă a amurgului şi o zărise şipe Marguerite aşezată la locul ei…
Era tot atât de nemişcată ca papagalul ei… Nu îl privea… De multă vreme nu se mai priviseră în ochi…
El mergea… Simţea nevoia de a lua aer… Băuse într-o bodegă… Nu se îmbătase niciodată, dar de băut, bea mult… Ar fi fost necesar să se mai controleze…
(“Pisica”, traducere de Doru Mareş)
Imagine de pe vanessafrance.wordpress.com
