Literatura de azi
Privit de mulți oameni ca fiind părintele filosofiei moderne datorită ideilor sale foarte diferite față de curentul de la începutul secolului al VII-lea, bazat mai mult pe simțiri, René Descartes (31 martie 1596 – 11 februarie 1650) avea o educaţie aleasă, frecventând cursurile unui colegiu de la vârsta de 8 ani pentru a obține o diplomă de drept la vârsta de 22 de ani. Un profesor l-a îndrumat să urmeze un curs de matematică aplicată și unul de logică pentru a înțelege lumea naturală. Aceaste cursuri l-au ajutat pe filosof să înțeleagă mai bine natura existenței umane și să formuleze faimoasa sa observație: „Gândesc, deci exist”.
„Voi presupune că nu Dumnezeu cel foarte bun, izvor al adevărului, ci un anumit geniu rău, dar acesta deosebit de puternic și iscusit, și-a dat întreaga osteneală să mă înșele: voi socoti că cerul, aerul, pământul, culorile, figurile, sunetele și cele externe nu sunt altceva decât înșelări ale somnului, prin mijlocirea cărora a întins el curse credulității mele: mă voi privi pe mine însumi ca și cum n-aș avea mâini, ochi, carne, sânge, nici vreun simț oarecare, ci ca unul ce am socotit în chip greșit a avea toate acestea… voi merge mai departe, până ce voi afla ceva sigur, ori, dacă nu altceva, măcar aceasta cu siguranță, cum că nu e nimic sigur.(…) Cum se face că pasiuni foarte diferite concordă prin aceea că sunt forme ale iubirii? Nu este necesar nici să deosebim tot atâtea feluri de iubiri câte obiecte diferite există pe care le putem iubi. Căci de exemplu, cu toate că, pasiunile pe care un ambiţios le are pentru glorie, un avar pentru bani, un beţiv pentru vin, un brutal pentru o femeie pe care vrea s-o violeze, un om de onoare pentru prietenul său sau pentru iubita sa şi un tată bun pentru copiii săi, se deosebesc mult între ele, totuşi, prin aceea că sunt forme de manifestare ale iubirii, ele sunt asemănătoare. Primii patru însă n-au iubire decât pentru posesiunea obiectelor la care se referă pasiunea lor, neavând deloc iubire pentru obiectele însele, faţă de care simt doar o dorinţă amestecată cu alte pasiuni aparte. În schimb iubirea pe care o nutreşte un tată bun pentru copiii săi este atât de curată, încât el nu doreşte să aibă nimic de la ei şi nu vrea deloc să-i stăpânească altfel decât îi stăpâneşte şi nici să şi-i alipească mai strâns decât acum;privindu-i ca pe alte întrupări ale lui sine -însuşi, el urmăreşte binele lor ca pe al său propriu, ba chiar cu mai multă grijă. Afecţiunea pe care oamenii de onoare o au pentru prietenii lor este de aceeaşi natură, cu toate că rareori ea este atât de perfectă;iar afecţiunea pe care o au pentru iubita lor ţine în bună măsură de o asemenea iubire, dar ţine oarecum şi de cealaltă.”
(„Meditaţii despre filosofia primă”, traducere Constantin Noica)
Imagine de pe youtube.com
