Literatura de aziLiteratura de azi
30.10.2015

Ciuleandra, la aniversare

Un vechi dans popular, cu origini în Muntenia subcarpatică, un roman cu vădită preocupare pentru analiza şi explorarea psihicului uman, în profunzime, semnat de Liviu Rebreanu şi un film pus în categoria thriller psihologic, în regia lui Sergiu Nicolaescu şi având în rolurile principale pe  Ștefan Iordache, Gheorghe Cozorici, Ion Rițiu și Anca Nicola – toate sub acelaşi nume: CIULEANDRA.

,,Porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înşiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului se accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte, şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toţii, cu paşi săltaţi şi foarte iuţi, pornesc într-un vârtej. Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pişcă vehement strunele înăsprind şi ascuţind sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului. Acum şirul, tot încovăindu-se şi strigându-se, ca un şarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte care se zvârcoleşte de pe loc un timp ca apoi, pe neaşteptate, să se destindă iarăşi, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă feţele roşite şi vesele ale jucătorilor.”

Liviu Rebreanu, „Ciuleandra”

Vă invităm să vizionaţi secvenţa dansului din filmul inspirat de romanul lui Liviu Rebreanu a cărui primă ecranizare a avut premiera în data de 30 octombrie 1930.

 

Imagine de pe ebloguri.ro