Literatura de aziLiteratura de azi
24.01.2019

Cine i-a spus „mica unire”?

Nu ştiu cine a avut neinspirata idee să „reboteze” evenimentul fondator din 24 ianuarie 1859, trecându-l într-un registru minor, sub denumirea de „mica unire”. Se vede că multor români le place conceptul, dovadă faptul că îl tot auzim, oarecum în contrast cu „Marea Unire” de la 1918. Din păcate, este o denumire de prost-gust şi, pe deasupra, incorectă şi nedreaptă. Unirea fundamentală, prin care s-a făurit statul român, nu s-a petrecut la 1918, ci la 1859. De n-ar fi fost atunci Unirea Principatelor, este greu de imaginat cum s-ar fi putut înfăptui mai târziu România Mare, în jurul cărui nucleu teritorial. În 1918 s-a completat statul român, nu s-a creat; provinciile alipite, Transilvania (în sensul larg al termenului), Bucovina şi Basarabia, au intrat pur şi simplu în cadrul instituţional şi administrativ al Vechiului Regat. Constituţia României Mari din 1923 prelua, cu unele modificări neesenţiale, textul Constituţiei României „mici” din 1866. De aici, şi menţinerea sistemului politico-administrativ centralizator, cu preeminenţa clară a Bucureştiului, nu întru totul pe placul românilor din provinciile alipite (ca să nu mai vorbim de minorităţi). Chiar şi în termeni de populaţie românească, Vechiul regat, cu cei peste 7 milioane de locuitori ai săi înregistraţi în preajma Primul Război Mondial, îngloba categoric mai mulţi români etnici decât toate provinciile alipite la un loc (Transilvania, cu aproape 3 milioane de români, Bucovina, cu puţin sub 300000, şi Basarabia, cu ceva mai mult de un milion). Fac toate aceste precizări nu pentru a diminua semnificaţia anului 1918 (după cum se vor trezi unii, oricum, să spună), ci doar ca un act de dreptate pentru generaţia care a creat România în 1859.

Lucian Boia, „De la Dacia antică la Marea Unire. De la Marea Unire la România de azi” (Ed. Humanitas, 2018)

(fragment selectat de Odilia Roșianu)

(sursa foto: infoo.ro)

268 cititori