Literatura de aziLiteratura de azi
06.06.2016

Cidul

Supranumit „fondatorul tragediei fanceze”, Pierre Corneille (6 iunie 1606 – 1 octombrie 1684) a scris piese de teatru timp de aproape 40 de ani. În 1629 va scrie prima sa comedie, Mélite. Piesa a avut mare succes la Paris, drept urmare Corneille a început să scrie piese în mod regulat. În 1634 atenția s-a concentrat asupra lui Corneille, când acesta a fost ales sa scrie versuri cu prilejul vizitei Cardinalului Richelieu la Rouen. Cardinalul l-a observat pe Corneille și l-a ales să se numere printre „Cei cinci poeţi”, alături de Guillaume Colletet, Boisrobert, Jean Rotrou și Claude de Lestoile. Cea  mai cunoscută piesă a sa rămâne „Cidul”, tragedie ce va marca un moment crucial în dezvoltarea teatrului francez.*

XIMENA

O, spune-mi încă o dată, o, spune-mi-o mereu,
Ce te îndeamn-a crede că-i place-alesul meu?
Redă-mi din nou nădejdea ce-o socoteam apusă,
Solie-așa de dulce în veci de-ajuns nu-i spusă;
Nu poți iubirii noastre ca să-i promiți de-ajuns

Că-și poate da pe față tot focul ei ascuns.
Ce-a zis de stăruința ce-o pun pe lîngă tine
Și Sancho și Rodrigo? N-ai da pe față-n fine
Nepotrivirea care mă face să înclin
Mai mult spre cel din urmă?

 

ELVIRA

Nu; cîtuși de puțin,
Ci tocmai dimpotrivă i-am spus că tu, senora,
Aceeași nepăsare le-areți amindurora,

Și fără ca pe vreunul mai mult să-l prețuiești
Te vei pleca smerită voinței părintești.
Smerenia aceasta l-umplu de bucurie,
Cum ochii lui și vorba-i îmi dară mărturie,
Și dacă vrei să afli curatul adevăr,

Ascultă dar ce-n grabă mi-a spus, de-a fir-a-n păr
„Ea-și face datoria, pot amîndoi s-o ceară,
Căci amîndoi sînt nobili, de-o vrednicie rară;
Sînt tineri, însă arde în ochii lor focoși
Virtutea strălucită a marilor strămoși.

Rodrig, el mai cu seamă, nu are-o trăsătură,
Un gest să nu-ți vorbească de marea lui bravură
Și-i dintr-un neam ce dete atîți eroi măriți,
Încît ei nasc de-a dreptul de lauri adumbriți.

Viteaz a fost și tatăl în zilele lui bune.

Virtutea lui pe vremuri trecea drept o minune;
În crețurile frunței săpat e-al său trecut,
Spunîndu-ne și astăzi de cele ce-a făcut.
Eu cred că fiul calcă pe urma lui, și dacă
Ximena vrea, iubească-l și n-are să-mi displacă.“
Mergea la adunare, și ceasul ce grăbea
I-a întrerupt cuvîntul ce-l începuse-abea,
Dar poți să vezi din vorba aceasta, mult-puțină,
Gîndirea lui spre care din amîndoi înclină.
Azi regele e vorba s-aleagă guvernor
Infantelui; și, sigur, acest înalt favor
Pe don Gomez l-așteaptă, căci rara-i vrednicie
Nu-ngăduie de altul înlăturat să fie.
Cum marile lui fapte îl fac fără egal,
În dreapta-i așteptare nu va-ntîlni rival.
Și cum Rodrig decise don Dieg să te ceară
Chiar azi, după ședință, te las să judeci dară
De nu-s destule semne că toate-ți merg în plin.

 

XIMENA

Vai, inima mea totuși cuprinsă e de chin
Și pare că refuză această veselie.
O clipă poate soarta s-o schimbe, cine știe!

Și-n fericirea-aceasta așa de mare-a mea,
Fără să vreau, mi-e teamă de-o-ntorsătură rea!

(„Cidul”, traducere Ştefan Octavian Iosif)

Imagine de pe: anticariat-unu.ro

*sursa:wikipedia