Literatura de aziLiteratura de azi
18.03.2016

Cerebral

Important poet şi critic francez al secolului al XIX-lea, asociat curentului simbolist, Stéphane Mallarmé (18 martie 1842 – 9 septembrie 1898) a dat naştere mai multor revoluţii în lumea artelor.

A cultivat o poezie cerebrală, voit obscură, bogată în sensuri filozofice, de o rară muzicalitate și forță sugestivă. Creația sa („Herodiada”, „După-amiaza unui faun”, „Poezii”) constituie o expresie viguroasă și originală a poeziei moderne. Mai târziu, prin opera sa a influențat decisiv școli artistice reprezentative ale secolului al XX-lea, cum ar fi: cubismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.

 

Nelinişte

Nu vin în seara-asta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.

Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.

Căci Viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector

O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.

(traducere Ştefan Augustin Doinaş)

 

Mormântul lui Charles Baudelaire

Subpământeanul templu prin gura-i idolatră
De sepulcrală cloacă rubin şi zoaie bând
Un bot de zeu Anubis divulgă ‘ntreg flambând
În joasă răutatea cu care crâncen latră

Sau noul gaz cum toarce o flacără mulatră
Prea multelor oprobrii ştergar aceasta blând
Dezvăluie un pubis nemuritor umblând
Dintr-un fanal în altul buimac şi fără vatră

Ce foi uscate ‘n burguri fără votive seri
S-o bine mai cuvânte încât prin adieri
Pe marmura zadarnic a lui Baudelaire să-şi culce

Din nou învăluita absenţă în fiori
Ea Umbra-i tutelară otrava noastră dulce
De respirat aşijderi unei mortale flori.

(traducere Şerban Foarţă)

 

Un diavol de negresă…

Un diavol de negresă ahotnică să-i guste
Unei copile triste neprihăniţii nuri
Şi criminali aşijderi prin găurite fuste,
Recurge într-aceasta la trucuri şi figuri:

În palme-şi cântăreşte doi fericiţi sâni gemeni
Şi-acolo unde mâinii nu ai putea să-i ceri
S-ajungă, saltă-n aer botinele-i asemeni
Cutărei limbi obscure, inaptă de plăceri.

Vârându-se-n gazela ce tremură plăpândă
Şi goală, ea, pe spate şi grea cum scos din minţi
Un elefant, se foarte admiră şi, la pândă,
Îi râde coplandrei naiv cu prea-albi dinţi.

Iar între coapse unde întinde-i-se juna,
Ivindu-şi dehiscenţa-ntre piei de chinoroz
Şi peri, înaintează această gură, una
Ce-aduce cu un palid ghioc marin şi roz.

(traducere Şerban Foarţă)

Imagine de pe wikipedia.org (Portertul lui Stéphane Mallarmé, realizat de Edouard Manet)