Odilia Roşianu 
A fost odată o vreme când nu exista internet; când nu era voie ca vreo fotografie a unui scriitor să apară pe coperta a IV-a a cărții lui; când revistele (chiar literare) sau ziarele erau împânzite de un singur portret; când nu puteai să cauți pe Google sau pe Facebook imaginea autorului preferat. Și, în acele timpuri, un artist îi surprindea pe toți poeții, prozatorii sau criticii literari, construindu-și propria Poveste a literaturii române. Sau, mai exact, construindu-ne nouă o poveste fără cuvinte a acestei literaturi, dezvăluindu-i pe cei ce au fost parte din această lume.
Pozele create de el, întotdeauna alb-negru, erau adevărate, reale, captau ceea ce se întâmpla dincolo de rândurile scrise, cenzurate sau nu.
Și chiar atunci când lumea era mai puțin atentă la cărți, când televiziunea devenise prima dona vieții, eternul fotograf a continuat să-i urmărească pe scriitori, prin lentila aceluiași aparat. Astfel, moștenirea lăsată de el acoperă și anii în care făuritorii de cărți se aflau pe ultima filă a intereselor noastre.
Acest om s-a numit Ion Cucu. Și a plecat dintre noi.
Să se odihnească în pace!
