Ceea ce nu se supune

În anul 1914, aproape de jumătatea lunii lui Marte, mai exact pe 12 martie, un eveniment artistic avea să creeze senzaţie în lumea artei din New York, şi anume prima expoziţie personală a lui Constantin Brâncuşi, artist român care era deja celebru în toată Europa. Gazda evenimentului era Photo Secession Gallery.

Domnișoara Pogany

Colecționarul american John Quin cumpără atunci mai multe sculpturi, asigurându-i o siguranţă materială prielnică creației artistice. Totuşi, în același an, ministrul de interne al României respinge proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte, dar Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis. În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. În același timp, participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.

Pasăre în spațiu

„Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…)Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…) Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cu­ceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte… Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.” (Constantin Brâncuși)

[Mai multe detalii despre viaţa lui Brâncuşi puteţi afla şi din articolul A sculpta zborul.]

Imagini de pe stiri.tvr.ro