Aprecia nu numai cuvintele bine alese, ci şi lucrurile elegante de care se voia însoţit cât mai des, cum ar fi un ceas de buzunar sau un inel, obligatoriu monogramate M.E.

Junimiştii obişnuiau să dăruiască obiecte valoroase membrilor de seamă aflaţi alături de ei, iar ceasurile se aflau printre cadourile cele mai apreciate.
Inscripţionat cu dedicaţia „Maestrul Slovei”, ceasul de buzunar dedicat lui Eminescu avea, de asemenea, pe capacul din spate, gravate iniţialele poetului – M. E. –, încadrate de motive florale, și era completat de cutia originală şi cheia pentru întoarcere.
Nimeni nu s-a mirat că acest obiect a fost scos la vânzare cu vreo doi ani în urmă; licitaţia a început de la 5000 de euro, dar suma finală cu care s-a adjudecat a fost de 19000 de euro.
Darul de la junimişti nu fost singurul ceas valoros al poetului, însă. În 1881, Gheorghe Eminovici, sosit la Bucureşti să-şi vadă fiul, i-a dăruit acestuia un ceas de aur cu lanț, marca Breguet, practic unul dintre obiectele care l-au salvat de multe ori pe Eminescu.

I-a fost „prieten” bun în multiplele situaţii când a trebuit să-l amaneteze. Ba chiar a constituit monedă de schimb pentru obținerea (sau, mai exact, visarea) fericirii în doi: „Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde ședea cu chirie la părintele Strul Avram şi mă fudulesc cu el. Știi tu că el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la București cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi…”, îi scria el Veronicăi Micle, explicând că numai cu ajutorul ceasului ar putea fi îndrăgostiţii împreună.
De unde se vede că, până la urmă, orice merita sacrificat pentru o clipă de dragoste. Chiar şi ceasurile atât de valoroase ce odihneau în buzunarul hainei sale.