Maria Morariu
Să râzi des şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să câştigi aprecierea criticilor oneşti şi să înduri trădarea prietenilor falşi; să apreciezi frumuseţea, să găseşti ce e mai bun în ceilalţi; să laşi în urma ta o lume mai bună, fie printr-un copil sănătos, o grădină îngrijită sau o condiţie socială emancipată; să ştii pur şi simplu că cineva a respirat mai uşor doar pentru că tu ai trăit. Asta înseamnă să ai succes. – Ralph Waldo Emerson
Poet şi lider al mişcării transcendentaliste de la începutul secolului al XIX-lea, Ralph Waldo Emerson (25 mai 1803 – 27 aprilie 1882) a absolvit Universitatea de la Harvard şi a fost pastor până în anul 1832, când a demisionat din cauza unei dispute cu privire la organizarea slujbelor şi rugăciunilor. În 1835, Emerson, alături de alţi intelectuali, pune bazele „Clubului Transcendental”, iar trei ani mai târziu este acuzat de ateism, o schimbare destul de mare pentru un fost pastor, din cauza unui discurs susţinut la Harvard Divinity School. Abia după 30 de ani a mai fost invitat să vorbească din nou la Harvard. Îşi formulează propria filosofie transcedentală prin eseul “Natura”. Emerson căpătase reputaţia unui scriitor greoi şi abstract, dar cu toate acestea, a fost considerat unul dintre cei mai importanţi oratori ai epocii sale, şi, de asemenea, a militat pentru abolirea sclaviei în mod radical, discurs care i-a atras antipatia unei mari părţi din populaţie.
Trăim în succesiune, în diviziune, în părți, în particule. În același timp în om este sufletul întregului; tăcerea înțeleaptă; frumusețea universală, cu care fiecare parte și fiecare particulă este relaționată, eternul UNU. Și această putere profundă în care trăim și a cărei beatitudine ne este accesibilă, nu este doar auto-suficientă și perfectă la orice oră, ci actul perceperii și obiectul perceput, spectatorul și spectacolul, subiectul și obiectul, sunt una. Noi vedem lumea bucată cu bucată, luna, soarele, animalul, copacul; dar întregul, din care acestea sunt părți strălucitoare, este sufletul.
Influențat încă de la începuturile activității literare de eseurile scriitorului francez Montaigne, Emerson preia din acele scrieri stilul conversațional, subiectiv și pierderea credinței într-un Dumnezeu personal. A refuzat să facă parte din vreo organizație şi a susținut mereu că nu vrea adepți, vrea doar să-l redea pe om sie însuși, ca un individ autonom. Rugat, către sfârșitul vieții, să-și rezume activitatea, Emerson a declarat că rolul principal al doctrinei sale rămâne ocupat de „infinitatea omului intim”.
Încrederea în sine
Omul sie-şi este stea; sufletul ce poate
Face ca un om cinstit să fie şi perfect
Va porunci luminii, influenţei, sorţii;
Nimic nu-i pentru el prea grabnic sau târziu
Faptele ne sunt îngeri, buni sau răi,
Fatale umbre care ne urmează.
(traducător necunoscut; sursa: citatepedia)
Imagine de pe elliebearbabi.com
