Ștefan Ilioaica
13.08.2020

Ce fel de jurnalist vreau să fiu

Nu de puţină vreme, ne este cunoscut faptul că omul a fost înzestrat cu acest dar minunat al curiozităţii, fie că vorbim despre natură, religie, oameni sau oricare alt lucru. Întotdeauna când omul îşi pune o întrebare, doreşte să găsească răspuns la aceasta, fie prin ştiinţă, filosofie, iar de vreo 500 de ani, jurnalismul s-a alăturat celorlalte domenii pentru îndeplinirea acestui scop.

Cum am fost o persoană curioasă încă de mic copil, punând întrebări în stânga şi în dreapta despre toate lucrurile posibile, iar câteodată şi despre cele imposibile, am decis că profesia de jurnalist mi s-ar potrivi. Să nu uităm plăcerea de a interacţiona cu oamenii, lucru esenţial pentru această profesie, calitate care, din fericire, nu îmi lipseşte absolut deloc.

La începutul primului an universitar, am fost întrebaţi în nenumărate rânduri de către profesorii noştri ce am dori să facem în privința carierei de jurnalist. Mai exact, profii noştri erau foarte curioşi pe ce domeniu al jurnalismului ne-am dori să ne axăm, unii dintre aceştia rugându-ne să argumentăm puţin alegerea făcută.

Întotdeauna mi-a plăcut să citesc articole care au ca subiect literatura (sau cultura, în totalitate), călătoriile sau lucrurile interesante realizate de diferite persoane. Ei bine, zona aceasta a culturalului, a călătoriilor, a life style-ului şi a lucrurilor frumoase, în general, reprezintă domeniul pe care îmi doresc foarte mult să mă axez.

În avalanşa de ştiri negative de care cu toții avem parte în ziua de astăzi, este bine să ştim că există şi acei jurnalişti care ne oferă o informaţie despre ultimele apariţii editoriale, ne ajută să ne îmbogăţim experienţele de vacanţă ori nu-l prezintă pe omul acela care ne inspiră în momentul când citim despre lucrurile pe care le face, motivându-ne şi oferindu-ne doza de energie de care avem nevoie pentru a fi posibil ca şi noi, cititorii, să punem lucrurile în mişcare. Cum schimbarea vine de la fiecare dintre noi, îmi doresc să devin un astfel de jurnalist.

Lipsa limitelor spaţio-temporale constituie un alt motiv pentru alegerea făcută. Votul care a avut loc într-un anumit an nu va avea relevanţă pentru cititori decât în acel an, accidentul din Iaşi nu îl va interesa pe cel din Constanţa (exceptând cazul în care cineva apropiat este implicat) şi aşa mai departe. Cu partea de cultură, traveling şi alte domenii conexe, lucrurile stau însă puţin mai diferit. Cartea sau filmul cărora li s-a făcut o recenzie vor rămâne aceleaşi şi vor dori să fie citite sau vizionate atât astăzi, cât şi peste 10 ani. Locurile prin care călătorim şi despre care povestim nu suferă schimbări dramatice decât în cazul unei conflagraţii, dezastru natural sau alte asemenea calamităţi. Interviul despre scriitorul acela care a reuşit să treacă testul timpului prin opera sa va rămâne la fel de valoros şi de autentic, în respectiva situaţie acest tip de articole putând împrumuta caracteristica vinului, devin mai valoroase pe măsură ce trece timpul.

Aşadar, de ce să nu îi aducem omului un zâmbet pe faţă, să îl ajutăm să îşi organizeze o călătorie de vis sau să se apropie mai mult de omul pe care îl admiră, chiar si prin intermediul hârtiei? Eu, unul, lucrul acesta doresc să îl fac, şi nu aș vrea ca prin argumentele expuse mai sus să umbresc în vreun fel importanţa celorlalte domenii jurnalistice, la fel de vitale în ceea ce priveşte informarea publicului.

Un ultim îndemn am pentru tine, cititorule, indiferent de ce fel de tip de jurnalist doreşti să devii, sau indiferent de profesia pe care ti-ai ales-o: fii curios, învaţă şi perseverează, iar calea aleasă se va deschide din ce în ce mai mult în faţa ta.