Casanova

Tot ce am făcut de-a lungul vieţii mele, bine şi rău, am făcut în deplină libertate. Sunt, înainte de orice, un om liber.

Oricine cunoaşte reputaţia de seducător, trişor şi jucător a lui Giacomo Casanova (2 aprilie 1725 – 4 iunie 1798), dar înainte de toate acestea el a fost un om al literelor, un călător înrăit, un om de o erudiție impresionantă care s-a opus societății prin ignorarea frontierelor sociale. Mitologia colectivă asociază numele lui Casanova cu imaginea Seducătorului; numele său a devenit sinonim cu bărbatul afemeiat, un alter ego al lui Don Juan. Giacomo Casanova era conștient de importanța acestei reputații și a contribuit în bună măsură la construirea ei. Dar acesta n-a fost o simplă mașinărie a cărei întreagă activitate s-a rezumat la consumarea sexualității neînfrânate sau al cărui spirit era iremediabil pervertit. Viața sa a fost redescoperită după mulți ani, în special după analiza manuscrisului original a lucrării Histoire de ma vie (Povestea vieţii mele), memoriile scrise în ultimii zece ani din viață. Prin intermediul acestor pagini literare, dar și de istorie, putem cunoaște viața aventurierului, savantului, curtezanului, jucătorului, magicianului, călătorului mereu neobosit, al unui mare vizionar.*

Casanova scria cu şi despre pasiune într-o epocă a marilor pasiuni; scria pentru cunoaştere, pentru experiment, pentru artă. La Veneţia, la Paris şi în toată Europa, în castele în care stăteau ascunse domniţe, în pieţe şi teatre, spectacolul iubirii se juca la infinit. Povestea cavalerului cuceritor a străbătut secolele, a fascinat milioane de cititori şi a consolidat pe vecie mitul seducătorului.

Copil fragil, dar talentat, foarte curios și dornic de cunoaștere, el trebuia să ia calea preoției, iar în numele acestei vocaţii, la 15 ani porneşte într-o călătorie îndelungată: Milano, Berlin, Viena, Geneva, Praga, Bruxelles, Amsterdam, Paris, Madrid, Sankt Petersburg, Varșovia, Riga, Londra etc. A fost, pe rând și cu succes, un jucător al finanțelor, bancher, curtezan aristocrat, spion, jucător, dar și savant, jurnalist, unul dintre cei mai buni observatori ai epocii sale, un om al literelor. După o copilărie săracă, Casanova şi-a propus să devină un aventurier libertin, dar stilat. Asta îl face atât de fascinant pentru istorici: el încearcă permanent să-și reinventeze identitatea şi să o completeze, în pofida lumii de atunci care îngrădea omul într-o condiție socială definitivă. El se joacă cu măștile sociale: creează un personaj care atrage atenția și care se autoproclamă ”cavaler de Seingalt”, își inventează origini aristocratice, deoarece ”alfabetul este public și fiecare este stăpân de a se servi de el pentru a-și crea un cuvânt și a-l face propriul nume”.

Când începe să-și scrie memoriile, în 1789, Casanova ajunsese un om solitar, uitat, părăsit de aproape toți protectorii – morți sau ruinați, devenise un învins care abia reușise să obțină, grație contelui de Waldstein, un post de bibliotecar la Castelul Dux, pierdut în inima pădurilor Boemiei. Începe să scrie fiind convins de doctorul său că asta este cea mai bună modalitate de a alunga răul melancoliei și de a găsi puțină bucurie în sânul unei existențe ce n-avea nimic comun cu fosta sa viață. Prima variantă a manuscrisului e terminată în 1794, dar a fost refăcută până la moartea sa. Se spune că ultimele sale cuvinte ar fi fost ”Am trăit ca un filosof, mor ca un creștin.”

Phillipe Sollers a încercat reabilitarea publică a lui Casanova cu eseul Casanova l’admirable (1998), emiţând următoarea ipoteză: “N-am vrut ca el (Casanova) să fie un scriitor. Am făcut din el o bestie de spectacol. Ne-am străduit să-i păstrăm o imagine falsă. Reprezentările ulterioare l-au prezentat ca pe o păpușă, o mașinărie de amor, o marionetă mai mult sau mai puțin ridicolă. Am vrut să-i povestim ”exploatările galante”, dar cu condiția de a-l priva pe erou de profunzimea sa. Pe scurt, am fost geloși pe el, l-am tratat cu un resentiment vag. Fellini a ajuns să spună că-l consideră pe Casanova ”stupid”. Este mai greu să-l vezi pe Casanova așa cum a fost: simplu, direct, curajos, cultivat, seducător, ciudat, scriitor. Un filosof în acțiune.”

*sursa informaţii: historia.ro

Imagini de pe cyd.ro