Cântece irlandeze

Poet şi prozator irlandez, supranumit şi „bardul Irlandei”, Thomas Moore (28 mai 1779 – 25 februarie 1852) a fost studiat şi tradus în limba română de către Constantin Negruzzi. Ajunge în atenţia publicului şi devine poetul preferat al poporului în momentul lansării volumului „Melodii irlandeze”, în 1807. „Viaţa lui Byron” este una dintre cele mai cunoscute biografii scrise vreodată.

Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără.
Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie!
Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia a se pleca niciodată este abătut. Fiii tăi numai pe ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare.
Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o poate vindeca. Oh! Dați-i nădejdea, o rază de lumină de va pătrunde pintre întunecile patriei sale, veți vedea inima sa săltând: va depune pe sfântul altar toate patimile pe care le a hrănit, toate bucuriile ce slăvea, și mirtul ce stă trândav înlățat împrejurul cununei sale, asemene ghirlandei lui Armodiu, va veni să acopere paloșul său. Dar, măcar că slava este stinsă, măcar că nădejdea pere, numele tău, Erin preiubită! va trăi în cânturile sale.
Însuși în ceasul când inima sa să va părea mai veselă, el nu va perde nici suvenirul tău, nici acela a suferinților tale.
Streinul va auzi tânguirile tale în câmpiile sale, suspinurile arfei tale vor trece mările, și tiranii însâși făurindu-ți ferele între cântările robitei lor țări, să vor opri ca să plângă!

(„Îndreptarea bardului”, traducere  Constantin Negruzzi)

***

Adio! însă când veți sărbători ceasul ce deșteaptă cânturile noptești a bucuriei în rădurile voastre, oh! gândiți la prietenul care odinioară și el îl serba și care și-a uitat mâhniciunile sale pentru a fi fericit împreună cu voi! Măhniciunele lui pot reveni, poate a nu-i mai rămânea nici o singură nădejde din acele ce au strălucit dureroasa lui cărare, însă el niciodată nu va uita vedenia trecătoare care răspândi încântările sale împrejurul său, oprinclu-se lângă voi! Când, despre seară, plăcere face a sălta inimile și cupele, ori în ce parte să va îndrepta cărarea mea, fie întunecoasă sau strălucită, sufletul meu prieteni norociți, va fi încă cu voi, se va uni la plăcerile voastre, la jocurile voastre, la bucuriile voastre, și să va înturna spre mine vesel de zâmbirile voastre! Și prea fericit voi fi dacă el îmi va spune că-n mijlocul ospățului un glas tânăr a murmurat: Ah! Căci nu e și el aici! Deslanțe-se soarta; sunt moaște de bucurie, strălucitoare vise a trecutului, pe care ea nu le poate sfărâma, și care vin pintre noaptea mâhniciunilor și a grijilor spre a readuce espresia fericirei. îndelung, îndelung inima mea va fi plină de aceste dulci suvenire, asemene vasului în care s-au destilat roze: pot sfârâma, pot strica vasul, dar mirosul rozelor să ține încă de bucățile lui!

(„Adio”, traducere Constantin Negruzzi)

Imagini: prbm.com şi wallpapercave.com