Literatura de azi
Tragedie lirică în 4 acte, compusă de George Enescu pe un libret în limba franceză de Edmond Fleg, pornind de la tragediile Oedip rege și Oedip la Colonos scrise de Sofocle, opera „Oedip” a fost compusă în perioada 1921 – 1931 şi dedicată soției sale Maria Tescanu Rosetti (cunoscută ca Maruca Tescanu Rosetti). Enescu a lucrat la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii.
Premiera mondială a avut loc la Opéra Garnier din Paris, pe 13 martie 1936, iar premiera românească – la București, pe 22 septembrie 1958, cu interpretare în limba română, în traducerea realizată de criticul Emanoil Ciomac.
„Un asemenea subiect nu-l alegi tu, el te alege pe tine„, i se confesa Enescu lui Bernard Gavoty; „Resortul meu, drama mea sunt cuprinse în cele două silabe, a căror celebritate se datorează lui Sofocle: Oedip. Am pus în ea tot ce simţeam, ce gândeam, în aşa fel încât mă contopeam uneori cu eroul meu. (…)Cred însă că cea care declanşează şi dictează, în fapt, întreaga succesiune a evenimentelor este chiar prezicerea lui Tiresias din actul I: el (Oedip) va fi ucigaşul tatălui său, soţul mamei sale, fratele fiicelor lui şi tatăl fraţilor săi”.
Născut la 19 august 1881, în nordul Moldovei, satul Liveni-Vârnav, lângă Dorohoi, George Enescu (d. 4 mai 1955) a fost influenţat în toată creaţia sa de imaginile şi tradiţiile acelor locuri, servindu-i ca punct de plecare în muzică. Provine dintr-o familie unde muzica avea loc de cinste: străbunicul Enea Galin era cântăreţ la strană, înzestrat cu o voce deosebită; bunicul, Gheorghe Enescu, preot, şi el înzestrat cu o voce uimitoare. Tatăl, Costache Enescu, moştenise talentul vocal al strămoşilor săi, dar nu a dorit să practice, fiind învăţător, apoi agricultor. În perioada lucrului la opera sa Oedip, George Enescu a terminat o serie de lucrări simfonice şi camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestră nr. 2 în Do major, op. 20 (1915), Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 (1918 – 1921), precum şi Cvartetul de coarde îm Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926).
Imagine de pe costintuchila.wordpres.com
