Odilia Roşianu
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
(Mihai Eminescu)
Nu sunt un cetățean „angajat”. De foarte multă vreme, ceea ce se petrece pe scena politică nu-mi mai produce vreo tresărire. Nu consider că undeva, în lume, se va schimba, prin politic, ceva în bine – poate doar în rău. Stau, dacă vreți, în acel „turn de fildeș” atât de blamat de oamenii activi, de cei care militează pentru scopuri mai mult sau mai puțin mărețe, de cei care (încă) se mai ambalează. Cred, doar, în ceea ce poate duce la menținerea și dezvoltarea inteligenței, la starea de opoziție față de prostie și, mai ales, de manipulare. Fie ea o manipulare „bună” sau „rea”.
Sunt atentă la ceea ce se întâmplă și, zâmbind, (încerc să) merg mai departe. Totuși, mai există câteva lucruri din această sferă a politicului care mă ating. Unul dintre ele a fost deosebita lege prin care deținuților din România li se reducea pedeapsa dacă scriau o carte. O lună pentru fiecare volum. Am sperat că este o glumă și, mai ales, că nu va avea nici un efect. Dar…
Cu stupoare, am constatat atunci că unora le e foarte, foarte ușor să scrie cărți. De orice fel – memorii, beletristică sau, și mai grav, științifice. Brusc, toți deținuții au fost atinși de inspirație. Se știe ce-a urmat. De unde, la început, se reducea pedeapsa cu 30 de zile la fiecare „operă” publicată, când s-a văzut de câți copaci era nevoie pentru ca să scape mai repede din închisoare cei condamnați, s-a propus abrogarea acestei hotărâri.
Nu vreau să comentez ce s-a întâmplat sau ce se va mai întâmpla. Întrebarea mea este cu totul alta. Și a fost trezită de o știre mai veche, despre Brazilia. Acolo, celor care sunt în închisoare și citesc li se scad 4 zile din sentință pentru fiecare carte citită. Iar asta este valabil doar până când se adună 48 de zile scăzute într-un an.
Deci, doamnelor și domnilor, aceasta este întrebarea din care, firește, răsar alte mirări – de ce trebuia să li se reducă pedeapsa dacă SCRIAU cărți? De ce nu au fost puși să CITEASCĂ? Eventual, și cu o listă prestabilită. De ce „a scrie” a atârnat mai greu decât „a citi”?
Pentru a ironiza un scriitor mai slab, înainte de 1989 (sau, poate, și după – nu știu) se spunea despre el că „a scris mai multe cărți decât a citit” și asta era suprema jignire care i se putea aduce unui autor. Pentru că „a citi” rămâne cel mai important mod în care contribui la promovarea culturii, la dezvoltarea minții și, în cele din urmă, la crearea unor alte cărți. Este cea mai simplă cale de a te lumina, de a nu putea fi manipulat. Mai mult, la citit nu poți plagia. Trebuie s-o faci de unul singur.
Și atunci, apar, firesc, alte întrebări – câte cărți citiseră născătorii români ai legii cu pricina? Dar câte scriseseră?
Din aproape în aproape, prindem un gust amar. Și ne uităm în jurul nostru la cei care se bat cu pumnul în piept pentru numărul de volume publicate. Fără să se-ntrebe, de cele mai multe ori, dacă proprii lor copii citesc.
Rămâne să-i felicităm, în sinea noastră, pe brazilieni pentru cultura dovedită la inițierea acelei legi. Apoi, ar fi cazul să cădem pe gânduri și să ne reevaluăm scopurile pentru care ar fi necesar să milităm.
(sursa foto: despreorice.com)
