Camelia RadulianCamelia Radulian
09.03.2019

Ca o rufă uscată deasupra visurilor tale destrămate

O să sune ceasul la 6 și un sfert, fix. O să te ridici greu din pat și o să ai părul vâlvoi. El încă va dormi. Dacă nu lângă tine, într-un colț al sângelui tău. Într-o amintire. N-o să-l trezești. O să te strângi puțin de frig, pentru că lumina dimineții e totdeauna rece și umedă. El nu te va lua în brațe. Sunt mii și mii de ani de când n-a mai făcut-o. Sau, dacă a făcut-o, doar trupul lui a fost lângă tine. Vei coborî din pat cu același sentiment că nu ai dormit destul. Ai vrea să dormi și tu cândva destul. La ora asta, viața are gust amar, coclit și rânced. Miroși a somn puțin și a gânduri tulburi. Caști. Nici azi nu vei avea buzele Angelinei Jolie sau fundul Shakirei, vei atârna ca o rufă uscată deasupra visurilor tale, rând pe rând destrămate, în care cele mai frumoase povești s-au întâmplat mereu altora, nu ție. Ba da, ți s-a întâmplat și ție să zbori, fiindcă ai primit într-o zi o ciocolată cu alune și un trandafir vișiniu pe care el l-a ascuns sub haină, înainte de a veni la tine, cu teama de a nu fi văzut de oameni, râs de bărbații adevărați și bănuit de romantism. Sau de dragoste. Tu ai vrut atunci să presezi câteva petale, parcă ai știut că unele gesturi mor după ce se nasc și nu se mai repetă niciodată.

Poate că te-ai născut cândva într-o pisică, altfel nu-ți explici de ce simți atât de viu și de mult nevoia să te cuibărești în imagini pufoase, cum sunt cele din filmele în care el o sărută pe ea uitându-i-se adânc în ochi, pierzându-se în ființa ei ca într-o țară de frezii. Știi săruturile alea aproape caste, în care el îi ridică ei ușor barba cu un deget, iar ea îl privește pierită, scursă, sfioasă ca un înger? Știi cum trece prin ei timpul ăla nesfârșit de mult și de tandru până ce el îi atinge buzele? Te înfiori ca de frigul curat care vine dinspre altarul unei mânăstiri. Deschizi ușa băii. Mereu ți-ai dorit o asemenea scenă, una, măcar, în toată viața asta grăbită, și ai visat cum lumina aia strecurată pe undeva, pe sub uși, plină de raze, o să cadă pe tine exact în felul ăla care îți face buzele să pară mai umede și ochii mai sticloși. Și el, știi sigur, te-ar fi simțit, într-o asemenea scenă, cea mai frumoasă femeie a lumii.

Târăști papucii, te așezi pe veceu, faci pipi, ai mâinile ofilite, coatele aspre, lași apa să curgă, te speli mecanic, insiști pe dinți, rânjești și lăbărțezi gura în oglindă să vezi efectul fluorului, scuipi ceva lipicios, perii din nou și te simți ca o organizație care își face datoria față de client și față de societate. Ai fi vrut să plutești acum pe niște valuri în Caraibe, proaspăt spălată și coafată. Ai sprâncenele nepensate. În Caraibe nu vei ajunge niciodată. Îți corectezi tot ce poate să displacă profund, din prima privire, arunci câteva pensulații pe obrazul palid, pui la loc în dulăpior borcănașul cu fond de ten. Treci peria prin păr, tapezi, tragi, moțezi. Ai 45 de ani și statisticile spun că vei trăi cam 80, din care 5, fără bărbat, că ei mor primii. Oricum, statisticile o mai spun și pe-aia că n-ai fost și n-o să fii niciodată unică în viața unui bărbat, pentru simplul motiv că ei sunt mult mai puțini pe planetă. Ai suferit mult până ai acceptat că distanțele dintre femeile și bărbații cu suflete pereche rămân totdeauna prea mari pentru ca ei să se poată găsi sau să poată rămâne împreună în această lume. Aproape tot ce ți se întâmplă minunat trebuie să fie efemer sau iluzoriu. Acum știi. Nu mai suferi, doar tânjești. Trăiești cam toată viața cu surogate de suflete pereche, din surogate de stări, așa că a trebuit să înveți să fii fericită cu puțin. A trebuit. Aproape că ești. Doar uneori realizezi dezastrul.

Te gândești că mai ai câțiva ani de relativă tinerețe, apoi îți vei petrece tot restul vieții ca bătrână. Repet. Vei trăi tot restul vieții, bătrână. De la cât încolo? 50? 55? 60? De fapt, o să ai de trăit cam 25-30 de ani de bătrânețe pură, dacă ai șanse să te înscrii în eșalonul reprezentativ din statistici. La un moment dat, nici n-o să mai conteze câți ani ai, 60-75, tot aia, vei fi privită la fel, poate doar să mai conteze momentul în care o să începi să-i încurci pe ceilalți, să faci în pampers sau să uiți cine ești, și atunci te vor urî mai toți, inclusiv cei care doar aud povești despre cât de greu e cu tine.

Oricum, curând vei fi suficient de bătrână încât să nu mai ai dreptul să te simți tânără. Dacă stau să mă gândesc, nici acum nu mai ai dreptul la prea multe. Cu cât îți vei trece sub tăcere, negare sau repulsie legătura cu sexul, cu atât va fi mai bine pentru imaginea ta de viitoare senioară onorabilă. O doamnă bătrână trebuie să învețe să pretindă că e sau chiar să devină asexuată, altfel e percepută ca o deviație stranie și scârboasă a naturii. Va trebui să tragi curând după tine borcane cu zacuscă, dulcețuri, dexterități gospodărești și albume cu nepoți. Nu visuri spulberate. Nu tragedii. Nu deznădejdea că ai îmbătrânit și că te-ai ruinat ca un zid de casă părăsită. Nu groaza de a vedea ce s-a ales din tine, cum te-au mutilat ridurile și gravitația. Vei fi cea care n-a ars niciodată în dragoste, iar dacă a făcut-o, nimeni nu trebuie să-și mai aducă aminte. Nici măcar tu. Acum, sper că nu te întristezi, că doar lucrurile normale nu trebuie să doară. Tu doar uită! Uită!

Te rujezi. Îți freci buzele secate una peste alta și duci barba înainte. Știi că un bărbat poate fi urât ca dracu, o femeie, nu. O femeie urâtă e ca un vapor pe jumătate eșuat. Pui spray colorant pe rădăcina părului. Ai albit. Un bărbat cărunt e interesant, e șic, o femeie căruntă e o țintă sigură pentru petrecerile de pensionari cu venituri modeste. Unei femei bătrâne, puștii obraznici ai cartierului îi spun batjocoritor mamaie și-i pun muci pe clanță. Dacă merge prea încet, îi pun coarne din spate și râd de ea mai tare ca la un film cu mister Bean.

Tragi de chiloții modelatori și simți că se comprimă în ei toată viața ta de femeie de 45 de ani. Te doare carnea, abia respiri. Un bărbat cu un pic de burtă are prestanță, o femeie cu ceva burtă mai răvășește doar imaginația dicționarelor de fraze amabile – eu zic să-ți iei o rochie mai largă, cred că ți-ar sta mai bine.

Azi trebuie să fii frumoasă. Toate femeile au ore la coafor și se învârtesc prin oraș cu o frenezie de vrăbii gureșe. Încotro merg? Spre ce? Își spun iubițica, dulceață, drăguța, scumpica. Își spun așa cum nu le mai spun bărbații lor, și cum tânjesc să fie. Femeile tânjesc după dragoste. Bărbații nu-și spun niciodată cuvinte tandre. Ei sunt doar șefu, boss, coane, maestre, prietene. Dacă înțelegi asta, ai deja o perspectivă clară și realistă asupra nevoilor și tragediilor lumii.

Toate femeile au azi unghiile impecabile și poartă pantofii cei buni. Par fericite, deși unele coboară din cursa de schimbul 3 și caută șervețele parfumate în gențile luate de la second hand. Vor fi proaspete înainte de a se îmbrățișa una pe alta, în complicitatea lor de femei cu vocația surâsului pe obrazul stins. Surâzi un pic, să vezi pe cine ai putea să convingi că ești și tu fericită. Aproape că-ți iese.

Azi trebuie să uiți torentul de cuvinte în care te-ai tăvălit, cu care ai crescut, care te-au modelat, cum sforile și sârmele modelează ramurile chinuite ale copacilor bonsai. Există cuvinte în care ai devenit femeie. Cuvintele acelea au fost casa ta. Tu doar trebuie să le uiți!

Să uiți că nașterea celor patru fete a fost motivul permanent de șicană pentru tatăl tău, că la fiecare naștere a nevestei, el și alți tați se duceau să se îmbete de ciudă și rușine că n-au avut băiat, să accepte ca pe-o altă înfrângere ziua în care li s-a mai născut o fată. Să uiți că mereu ai avut de luptat și de demonstrat, că mereu ai avut mai puțin, deși meritai mai mult, că mereu ai simți diferențe, doar pentru că din chiloții tăi nu se înălța un falus, ci un uter în care se coceau gurile bărbaților care aveau mai apoi să te ponegrească, și sexul lor mic, de bebeluș, în jurul căruia avea să se decidă întreaga ta viață, soartă și istorie de femeie.

Să uiți că pentru 364 de zile ai fost în oglinda lumii o neajutorată, o incapabilă, o curvă, dacă ai iubit cumva cu pofta și libertatea unui bărbat. Hai, că doar nu ești femeie, deh, e femeie, n-ai ce să-i ceri, uite la ăsta cum conduce ca o femeie, acest poet e slab, scrie ca o femeie, această poetă e foarte slabă, scrie ca o femeie, tâmpitul ăsta gândește ca o femeie, se vaită ca o femeie, plânge ca o femeie. Această lehuză e spurcată, nu poate intra în biserică, și nici această femeie murdară în zilele ei de ciclu. 364 de zile din an ți se spune și ți se argumentează că ești mărturia unui eșec, a unei nereușite biologice. Asta ai auzit mereu, ți s-a scrijelit în ADN, din generație în generație, dar azi, în a 365-a zi, da, te vor cânta toți poeții și toate guvernele lumii se să vor strădui să-ți spună cât ești de importantă și de minunată.

De fapt, e dimineață și e 8 Martie. În oglinda din fața ta e o femeie al cărei suflet se revarsă ca o cascadă de flori peste capacul de la veceu, peste cadă, peste rufele puse la uscat pe calorifer, peste treptele de la intrarea în bloc, înghit orașul, totul e un asediu alb de tandrețe și de miresme. Femeie, ai la dispoziție fix 24 de ore să te împrăștii până la marginea universului. Și să te plimbi de mână cu sufletul tău pereche. Apoi… vino înapoi acasă!

(sursa foto: artpal.com)

3.663 cititori