Crisanta Predescu 
Sunt seri liniștite în care eu, ca părinte, mă așez lângă a mea copilă, în vârstă de 6 ani acum, și împreună plecăm în câte-o poveste citită.
Copilăria mea a fost a basmelor noastre românești, „Tinerețe fără bătrânețe”, „Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Harap-Alb”. Deși ar fi trebuit să continui, tradițional, transmiterea perlelor scrise românești, fetița mea a preferat să „migrăm” în lumea basmelor universale, de la început: „Scufița Roșie”, „Frumoasa și Bestia” sau poveștile neasemuit de frumoase ale lui Hans Christian Andersen. Nimic nu se compară însă cu sentimentul de a avea un căpșor zulufat lipit de umărul tău de mamă, basmul curgând în mințile noastre, colorându-ne imaginația, indiferent de conținutul călătoriei noastre citite.
Într-o zi vom străbate chiar tărâmul fantastic al vrăjitorilor, cu Harry Potter și prietenii săi, unde gândul se desfată și magia îmbrățișează cotloanele minților.
Așa m-a învățat bunica, să cutreier universul, prin paginile parcurse, braț la braț cu personaje de basm, participând la peripeții hazlii sau stranii, căci imaginația e o latură umană nelimitată, unde chiar tu, ca cititor, poți descoperi secrete sau detalii fascinante. Am înțeles că cea mai interesantă comoară de lăsat copiilor lumii noastre este rostitul sau cititul poveștilor, din fragedă pruncie. Ușor-ușor, copilul deschide ușa curiozității, începe să se joace ca în basmele cu feți-frumoși, prințese, animale-prieteni sau personaje „ce pun gând rău”, din diverse motive. Și el știe că, într-o lume a oamenilor puternici, binele învinge răul, încrederea în sine sporind cu fiecare pagină citită și înțeleasă.
Nu pot crede că există în lume părinți ce nu spun copiilor povești seara, înainte ca somnul să-i cuprindă. Se prea poate ca unii să înlocuiască povestea cu vizionarea unui film sau punând copilului în mânuțe un gadget, ca înlocuitor. Cum îi mai stimulezi astfel micului năzdrăvan latura emoțională, implicarea, viziunea asupra lumii, cum îl ții aproape de sufletul tău, trimițându-l singur într-o lume rece unde, fără al tău glas în ureche, se pierde și devine indiferent la umanitate însăși?
Îmi doresc ca părinții să ghideze traseul de om al micului urmaș, înveselindu-i copilăria cu basmele universale sau românești, ca într-o zi, cu trecerea anilor, micul mare om să-și amintească de el și de ai lui, cu emoție și drag, de ceea ce ar putea fi începutul unei existențe presărate cu magice clipe.
Ziua de 26 februarie e declarată, internațional, „Ziua Spunerii Basmelor”, tocmai ca noi, părinți și copii, să nu lăsăm comorile acestea din cărți minunate să fie îngropate în nisipul mișcător al timpului. Să le dăm mai departe, cu prețuire și generozitate – merităm cu toții fantasticele scrieri!
La final, am încălecat pe-o șa și v-am transmis așa, uitându-mă, peste umăr, unde văd cum copila mea își piaptănă părul și spune, în oglindă:
„Oglindă, oglinjoară,
Cine-i cea mai frumoasă din țară?”
