Bucuria întâlnirii

Cel mai recent târg la care România a avut statutul de invitat de onoare s-a desfășurat la Istanbul, în cursul lunii noiembrie.

Cititorii revistei Literatura de azi au fost conectați permanent la temperatura orașului de pe malul Bosforului, prin informații și imagini live publicate în timpul evenimentului.

Spectacolul s-a încheiat, luminile s-au stins – ne-am gândit că e timpul să aflăm câte ceva despre ce a însemnat pentru reprezentanții României participarea propriu-zisă la acet târg de carte. I-am invitat atât pe organizatori, cât și pe scriitori să ne spună câteva gânduri.

Astfel, ajutați de Ioan Matei (Ministerul Culturii), am putut arunca o privire „în spatele cortinei”:

Participarea ca invitat de onoare la un târg internațional de carte presupune desenarea unui calendar de acțiuni pe care noi, cei de la Direcția Politici Culturale, le demarăm cu multe luni înainte, imediat după finalizarea procedurilor cu țara organizatoare. Urmează conturarea delegației (o operațiune nu tocmai ușoară, pentru că trebuie aleși scriitori din toate generațiile, reprezentând genuri diverse), apoi programul manifestărilor, toate acestea fiind dublate în interiorul instituției de multe rânduri de acte și adrese pentru reușita evenimentului.

În ultimii ani, Ministerul Culturii a reprezentat România ca țară invitată de onoare la târgurile de carte de la Praga (2012) și Sofia (2014). Provocarea specială a echipei de la Minister va fi participarea României ca focus country la Târgul Internațional de Carte de la Leipzig în anul 2018. Acest proiect are un calendar precis, stabilit împreună cu partenerii germani și care va necesita implicarea unor resurse financiare și umane deosebite.

Revenind la târgul de la Istanbul, acum, la întoarcerea la București, se aplică și aici clasicul enunț „totul e bine când se termină cu bine!”

Au trecut emoțiile și stresul generate de faptul că trei dintre mașinile care transportau standul în Turcia au stat în vama bulgaro-turcă o zi și o noapte, am uitat și de telefoanele primite în miez de noapte și care puneau sub semnul întrebării transportul cărților și al materialelor promoționale, și de distanțele enorme între hotel și târg (aprox. 90 km zilnic), și de camerele nu tocmai salubre de la hotel și care au fost schimbate în ultimul moment; toate acestea parcă s-au petrecut cândva demult și nu ni s-au întâmplat nouă.

A rămas doar bucuria întâlnirii cu niște scriitori minunați, a unor dezbateri temeinice și profesioniste – atât la stand cât și la ICR Istanbul –, imaginile cu cititori turci de toate vârstele prezenți la standul României, demonstrațiile gastronomice și recitalul poetic susținute cu vervă de inegalabilul Mircea Dinescu, concertul Marius Mihalache Band.

Care va fi profitul de pe urma acestei participări, e greu de măsurat acum: poate că în anii următori vor apărea cărți românești în limba turcă datorită și acestui târg, poate că pe parcursul desfășurării lui editorii români au contractat titluri interesante pentru piața de carte din România, însă ce se poate spune cu certitudine este că literatura română a câștigat un plus de vizibilitate într-o țară cu o cultură veche și mult diferită de a noastră.

*

Mesajul lui Dan Lungu, scriitor al cărui roman „Sînt o babă comunistă!” este deja la a doua ediție în limba turcă, trădează, dincolo de rândurile scrise în exclusivitate pentru cititorii revistei Literatura de azi, și un ușor zâmbet:

În ultimii ani, ca urmare a politicii de deschidere culturală, România este tot mai frecvent invitată ca țară de onoare la târgurile internaționale de carte, intrând, în sfârșit, într-un circuit european al promovării.

A fost rândul Târgului de la Istanbul să ofere acest privilegiu României și am avut șansa să fiu prezent cu cea de a doua ediție turcă a romanului „Sînt o babă comunistă!”. La lansarea de la standul foarte bine organizat de Ministerul Culturii, o sosie a lui Lenin (semăna leit, parol !) a venit pentru autograf și pentru o discuție amănunțită despre marxism și situația comunismului în România de azi. I l-am recomandat pe Vasile Ernu, ca fiind mai în temă decât mine, dar sosia voia fix punctul meu de vedere, autorul cărții.

Nu vreau să-mi imaginez cât s-ar fi întins discuția, dacă nu m-ar fi salvat masa rotundă de după, moderată cu profesionalism și relaxare de către criticul Daniel Cristea-Enache, unde a trebuit să răspund la alte întrebări legate de… scriitorii & comunism.

La sediul Institutului Cultural Român din Istanbul am avut ocazia să-mi expun, din nou, părerile despre rolul ”mizerabilismului” autohton, post-traumatic, în dinamica atitudinilor literare românești.

Una peste alta, a fost un târg dinamic, cu un public exotic, care consolidează eforturile de promovare a literaturii române dincolo de granițele Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât standul național și autorii invitați au fost răsfățați de mass-media turcească.

*

Piața de carte, publicul, editorii, dar și alte aspecte importante ne-au fost dezvăluite de Alexandru Popescu (Ministerul Culturii):

Invitația pentru a fi țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Istanbul a venit oarecum surprinzător, la începutul anului. Purtasem negocieri cu reprezentanții Tuyap (organizatorii Târgului) la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2014, iar atunci ne propuseseră un orizont de participare pentru România ca focus country în anul 2017. Dar prin retragerea Germaniei în acest an, slotul a devenit liber, iar noi l-am ocupat imediat.

Piața de carte din Turcia are un alt profil de dezvoltare decât cel de european, așa că accesul acolo se face ușor diferit decât în Europa occidentală.

La evenimentele cu autori pe care Ministerul Culturii le-a organizat la standul național, publicul a umplut spațiul de dezbateri, interesul pentru literatura română fiind demonstrat și prin intermediul întrebărilor adresate autorilor la finalul dezbaterilor.

Un aspect foarte interesant pe care l-am remarcat la Istanbul este disciplina publicului vizitator (tânăr sau nu) la evenimentele de la stand. Atunci când avea loc un eveniment la standul României (lansare de carte sau dezbatere), vizitatorii se opreau, se așezau cuminți pe scaune și urmăreau discuțiile.

Referitor la editorii turci, remarcăm un interes crescând al acestora în ceea ce privește literatura română contemporană. Dintre autorii invitați de Ministerul Culturii, au fost deja traduși în limba turcă Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, Dumitru Țepeneag (care, din motive de sănătate, nu a mai putut ajunge la Istanbul), Florin Irimia, Dan Lungu, Radu Vancu (apărut împreună cu Claudiu Komartin într-un volum de poezii selectate), Mircea Dinescu. Pe de altă parte, și ceilalți autori participanți la Istanbul (Doina Ruști, Florin Bican, Octavian Soviany, Vasile Ernu, Corina Sabău) au prezentat interes, dovadă fiind materialele apărute în presa turcă.

Proaspăta colaborare a Ministerului Culturii cu Clubul Ilustratorilor s-a materializat în organizarea unei expoziții de către instituția noastră a unor lucrări ale membrilor Clubului, la standul național.

Un caz aparte a fost cel al lui Matei Vișniec care, fiind foarte apreciat de publicul de teatru din Istanbul, a avut un program plin: două piese au fost jucate în timpul zilelor Târgului – Mașinăria Cehov și De ce Hecuba?, iar acestea au fost urmate de întâlniri cu fanii autorului român.

*

În final, mai original, Vasile Ernu ne-a lăsat să tragem cu ochiul în paginile Jurnalului de Istanbul ținut de el. Un pic de critică, un vag parfum istoric și, firește, umor:

Lucruri interesante văd și aud la Istanbul (din jurnalul de călătorie)

– Târgul de carte de aici este imens, ca pentru un oraş de 18 milioane de locuitori.

– Acum o lună eram la Bruxelles. Altă capitală. Acum la Istanbul. Bruxellesul pare un breloc pe lîngă Stanbul. În toate sensurile. În Europa nu avem un oraș de forța și frumusețea Istanbulului.

– Îmi explică un istoric turc de ce nu ne-au făcut pașalîk: eram prea supuși și așa era mult mai ieftin pentru ei. Nu te târâi cu armata și infrastructura pe la Craiova și Vaslui: vine boieriul cu banii aici. Noi plăteam în avans totul. Boierii noștri stăteau la coadă cu sacii de bani să cumpere supunerea. Acum înțeleg de ce SUA nu-și punea nici măcar ambasador în Ro. Mai zice turcu că ar fi fost mult mai bine dacă eram pașalîk că ei ar fi fost nevoiți să investească în infrastructură iar boierii noștri ar fi fost ceva mai cumpătați de frică. Plătește turcu, cum ar veni… Niciodată nu-i târziu .

– Știați că regiunea Buzău e ca o pată albă pe harta Imperiului? Adică teritoriu pe care nu pot turcii să-l controleze? De ce? Pentru că nici o orânduire otomană nu a reușit cică să-l fiscalizeze, sa-i ia birul. A controla înseamnă a putea să-i iei birul. Îi explic turcului că Buzăul acum s-a extins considerabil și cei de acolo au preluat puterea după ce au plecat turcii și rușii. Tehnica economică de tip Buzău este una din minunile economiei alternative.

– Discut cu lumea de pe aici și brusc văd că istoria noastră comună spusă de ei arată foarte diferit. Dinspre capitala Imperiului privind spre provinciile periferice lucrurile arată foarte diferit.

– Merg să văd Înalta Poartă/ bab-i’ali. E micuță rău. Foarte mică. Dar ce putere avea….

– Sentimentul cel mai puternic: oraș-fabrică, oraș-uzină. Orașele europene (de românești nu mai zic) se împart în câteva categorii simple: oraș-dormitor (multe), oraș-birou (Frankfurt), oraș-supermarket (Milano) și oraș-club (Amsterdam). Istanbulul este clar oraș-fabrică, oraș-uzină. Totul se produce local, se face, se coace, se drege,. De la gândire la frizerie și de la rahat la cârpit totul se re-face loco. Asta e o chestiune foarte interesantă pe care nu o mai găsești aproape deloc în orașele europene. S-o fi mutat oare totul în Asia?

***

Cam așa a fost la Istanbul. Așteptăm, deci, Târgul Internațional de Carte de la Leipzig, 2018. Dar cine știe ce surpriză mai poate să apară până atunci? Că doar și Istanbul a venit pe neașteptate…

Imagine cover de pe nstravel.ro