„Bărbierul” și Beethoven

Treizeci şi nouă de opere, muzică sacră, muzică de cameră, cântece, piese instrumentale pentru pian şi un compozitor format mai mult autodidact, avându-i ca modele pe Haydn şi Mozart: Gioachino Rossini (29 februarie 1792 – 13 noiembrie 1868). A creat o muzică plină de optimism, vervă şi strălucire, iar mulţi dintre noi, fie că recunoaştem sau nu, am „îngânat”(cu mai mult sau mai puţin talent 🙂 ) cel puţin o arie celebră, sau o parte instrumentală, din compoziţii precum Bărbierul din Sevilla, Coţofana hoaţă sau Wilhelm Tell.

Îmi amintesc perfect de Beethoven, cu toate că de atunci e aproape jumătate de veac. Am fost introdus la Beethoven de către poetul italian Carpani, cu care mă dusesem să-l văd pe Salieri, şi ne-a primit de îndată şi foarte politicos. Desigur, vizita nu a durat prea mult timp, căci conversaţia cu Beethoven era dintre cele mai penibile. În ziua aceea, mai ales, auzea prost şi nu înţelegea, cu toate că strigam din răsputeri; printre altele, este posibil ca el, nefiind prea obişnuit cu italiana, aceasta să fi făcut încă şi mai grea conversaţia. Urcând scările care duceau la sărmana locuinţă a marelui om, mi-a fost destul de greu să-mi stăpânesc emoţia. Când uşa s-a deschis, m-am găsit într-un fel de cămăruţă tot atât de murdară pe cât de îngrozitoare era dezordinea. Portretele lui Beethoven, pe care le cunoaştem, redau destul de bine fizionomia de ansamblu. Dar ceea ce niciun ac de gravor nu ar putea să exprime este tristeţea de nedefinit răspândită în toate trăsăturile feţei – în timp ce sub sprâncenele stufoase îi străluceau, ca în fundul unor scorburi, ochii; aceştia, deşi mici, păreau că te străpung. Vocea era dulce şi puţin voalată.

(Gioacchino Rossini în conversaţie cu Richard Wagner)

Imagine de pe classicalmusic.com