Compozitor și pedagog român, Alexandru Zirra crea în 1940 libretul pentru opera „Capra cu trei iezi”, după povestea lui Ion Creangă, pentru ca spectacolul să aibă premiera la Opera Română din Bucureşti, în data de 23 decembrie 1941.
Pe urmă se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găsește nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș la foc. Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una : așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți păreții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum. Cum a ieșit dușmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn și încuie ușa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap și a plânge cu amar după frățiorii săi.
– Drăguții mei frățiori ! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat ! și biata mamă nu știe de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei !
Și bocește el și bocește până îl apucă leșin ! Dar ce era să le facă ? Vina nu era a lui, ce au căutat pe nas le-a dat.
Când jălea el așa, iacă și capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării și gâfuind. Și cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinții rânjind, în ferești.
– Dragii mămucuței, dragi ! Cum așteaptă ei cu bucurie și-mi râd înainte când mă văd !
Băieții mamei, băieți,
Frumușei și cucuieți !
(„Capra cu trei iezi”, Ion Creangă)
Imagine de pe opera-brasov.ro