Cu zece ani în urmă, traducerile din scriitori români contemporani în turcă erau sublime, dar lipseau cu desăvârșire. În prezent, romane de Norman Manea, Dumitru Țepeneag, Mircea Cărtărescu, Dan Lungu, Gabriela Adameșteanu, Florin Irimia pot fi citite de un public uriaș, care a umplut până la refuz spațiile Târgului Internațional de Carte de la Istanbul, aflat la ediția 34, cu România țară invitată de onoare.
Meritul pentru acest „export” cultural revine, în primul rând, Institutului Cultural Român, mai exact politicilor inteligente și, da, patriotice (patriotismul acela fără emfază, dovedit prin fapte) aplicate de echipa formată din Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieș, Tania Radu, Florin Bican, Dan Croitoru și toți colegii lor implicați în formarea de traducători din română, contractarea titlurilor românești cu editurile străine, susținerea unor rezidențe sau participări ale scriitorilor români la evenimente culturale în afara spațiului autohton. În acest fel, în ultimii ani, literatura română a început să fie cunoscută în lume și altfel decât prin scriitorii ei interbelici: și anume prin autori de azi, „azi” fiind un arc de cerc pe care se manifestă scriitori din toate generațiile, de la Țepeneag și Adameșteanu la Dan Lungu și Florin Irimia.
Ministerul Culturii este cel care a organizat (profesionist) standul național și care, alături de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, s-a implicat în aducerea pe malul Bosforului a unei delegații de prozatori și poeți, eseiști și critici literari, dramaturgi și artiști luând cu asalt hotelul Golden Horn, de dimensiuni mici, dar cu bună conexiune WiFi. La dezbaterea de aseară, am comparat la un moment dat autocarul care îi ducea pe scriitorii români la Târg (acesta fiind situat la vreo 40 de kilometri de Topkapi) cu una dintre acele mașini speciale ce transportă saci cu bani la o Bancă, în condiții de maximă siguranță. Scriitorii noștri nu sunt niște saci cu bani la propriu, fiindcă din scris nu se îmbogățește mai nimeni astăzi, dar la figurat sunt cu siguranță: Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Doina Ruști, Mircea Dinescu, Dan Lungu, Florin Irimia, Corina Sabău, Vasile Ernu, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Florin Bican, Octavian Soviany și Alexandru Matei. Acestor treisprezece autori (Țepeneag nu a mai putut veni) li s-au adăugat scriitorii turci Hakan Akdoğan și Oya Baydar, ilustratoarea Oana Ispir, doi critici literari care au moderat evenimentele (Carmen Mușat și cel ce scrie această corespondență pentru cititorii revistei „Literatura de azi”), traducătoarele Sunia Acmambet și Alina Gerez; în fine, cireașa de pe tort, Arabela Nicolau, Marius Mihalache & His Band care, alături de Dinescu în rol de Vrăjitor gastronomic, au umplut standul României, la deschidere, de public.
Am fost și suntem cu toții apăsați de cele ce se întâmplă în țară și marcați de tragedia de la Clubul Colectiv; de aceea, eu am apreciat la superlativ performanța celor care, în acest context, și-au făcut meseria și (încă un cuvânt „desuet”) datoria. Un obraz al nostru plângea, la veștile venite din țară; un altul râdea, în standul plin de lume al României, invitata de onoare la un Târg de asemenea dimensiuni.
Nefiind din speța reporterilor caragialieni (fie ei și upgradați) ce scriu cu aplomb despre evenimente la care n-au participat, mă voi referi la cele trei dezbateri unde am fost moderator și la care au luat parte (grupați pe genuri literare sau ilustrând toate genurile) majoritatea scriitorilor români prezenți aici. Cu Vasile Ernu, Dan Lungu, Gabriela Adameşteanu, Doina Ruşti și, ca invitat special, Oya Baydar am dezbătut o temă spinoasă, „Literatură și realitate”, în care implicarea scriitorului în social și politic, susținută de Ernu, a provocat replici și contrareplici, poziționări ideologice și artistice dintre cele mai interesante. Oya Baydar, mai în glumă, mai în serios, s-a numit „baba comunistă” din titlul romanului semnat de Dan Lungu (și lansat, în traducere, în aceeași zi), după ce fusese o tânără comunistă. S-a văzut însă repede că a fi comunist într-un regim autoritar de dreapta înseamnă altceva decât a fi comunist într-un regim totalitar de stânga; iar cuvântul „trebuie” (artistul trebuie să…) a avut darul de a-i enerva pe toți cei prezenți, fie ei scriitori implicați (Ernu) ori „ficționari” (Ruști).
A urmat dezbaterea cu poeții, cu mai puțin public, cum se întâmplă adesea, dar cu intervenții substanțiale și, pe alocuri, emoționante („emoționant”, un alt termen de care ne rușinăm) ale autorilor invitați. Matei Vișniec, Octavian Soviany și Radu Vancu, care au și citit poeme din volumele lor (Sunia Acmambet reușind și performanța unei traduceri ad-hoc), au fost confruntați cu perspectiva unei lumi fără poezie. OK, acum este inflație de poezie, toată lumea pare chinuită de talentul liric; dar cum ar fi dacă n-ar mai exista deloc poezie, cum ar arăta lumea fără ea? Inconceptibil.
Dezbaterea de aseară a adus, la sediul ICR aflat foarte aproape de Piața Taksim, nu mai puțin de zece autori români: Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu, Florin Irimia, Florin Bican, Doina Ruști, Alexandru Matei, Vasile Ernu, Corina Sabău, Octavian Soviany și Matei Vișniec. A fost una dintre cele mai frumoase întâlniri literare la care am participat, cu o traducere-maraton făcută de Alina Gerez. Fiecare autor a venit cu un unghi atât de interesant de problematizare generală și totodată personalizare, încât tema („Tendințe în literatura română actuală”) s-a ilustrat „în direct și la o oră de vârf”.
Matei Vișniec a făcut observația că, după 1990, munca unui critic literar pare chiar mai grea decât pe vremea cenzurii și a sistemului centralist-etatist. Nu știu dacă e mai grea munca mea decât a altora, dar sunt sigur că merită să fii critic literar într-o literatură precum cea română.
În imagine (de la dreapta la stânga): Gabriela Adameșteanu, Vasile Ernu, Dan Lungu și Daniel Cristea-Enache (foto din arhiva personală)